Accident teribil în Gorj. Un bărbat a murit!
Un accident grav a avut loc în judeţul Gorj. Un bărbat a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat pe câmp după ce un alt şofer i-a tăiat calea. În urma impactului, primul şofer a murit pe loc, iar o femeie se află în stare gravă. Accidentul a fost surprins de camerele de supraveghere din zonă.
Accidentul a avut loc pe DN67, în zona comunei Ciuperceni. Când se apropia de intersecţie o maşină i-a tăiat calea şoferului de 42 de ani. Bărbatul a încercat să evite impactul, însă a scăpat maşina de sub control. Una dintre roţile autoturismului a ajuns pe acoperişul unei case din apropiere.
În autoturism se mai afla o femeie în vârstă de 67 de ani care a fost preluată de echipajele de ambulanţă şi transportată la spitalul din Târgu Jiu. Din păcate şoferul a murit pe loc.
Poliţiştii au deschis o anchetă şi încearcă să stabilească împrejurările exacte în care a avut loc accidentul.