Accident în Cluj-Napoca. Trei persoane, rănite!

Trei persoane, între care o fată de 16 ani, au fost rănite în noaptea de vineri spre sâmbătă, în urma unui accident rutier care a avut loc în Cluj-Napoca. Maşina în care se aflau a intrat într-un stâlp, din cauza vitezei.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Daniel Graur, a declarat sîmbătă că şoferul nu a fost rănit şi a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Trei persoane, între care o fată de 16 ani, care erau pasagere în vehicul, sunt rănite grav.

„Un şofer de 21 de ani care conducea un autoturism pe strada Traian Vuia din Cluj-Napoca nu ar fi adaptat viteza la condiţiile de drum, carosabilul fiind umed, acoperit cu apă, iar într-o curbă la stânga a pierdut controlul direcţiei şi a intrat într-un stâlp Electrica şi în gardul unui imobil. În urma impactului, trei persoane, pasagere din autoturism, printre care şi o minoră de 16 ani, au fost rănite, unele grav, şi au fost transportate la spital. Şoferul nu a fost rănit şi a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a spus Graur.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.