Congresmanul Steve Scalise rămâne în stare gravă

Starea congresmanului american Steve Scalise, rănit grav miercuri de un atacator înarmat în apropiere de Washington, s-a îmbunătățit, dar rămâne îngrijorătoare, a declarat vineri unul dintre medicii care îl tratează, potrivit AFP.

„Starea sa rămâne critică”, a declarat presei doctorul Jack Sava, de la spitalul MedStar din Washington. „Suntem mai liniștiți după îmbunătățirea stării sale în ultimele 36 de ani. Hemoragia internă este sub control și semnele vitale au fost stabilizate”, a precizat el.

În vârstă de 51 de ani, Steve Scalise a fost împușcat în partea stângă a șoldului, glonțul atingând în traseul său organe interne, oase și vase de sânge. Sute de fragmente de glonț sunt în continuare în corpul său, deoarece scoaterea lor este mai riscantă deocamdată decât a le lăsa acolo, a explicat medicul.

Congresmanul s-a aflat joi sub sedative, însă a fost capabil să înțeleagă situația în care se află și să interacționeze cu apropiații.

„Sunt mult mai optimist decât în urmă cu două sau trei zile”, a spus doctorul Sava.

„Când a fost adus, era într-o stare critică, existând un risc iminent de moarte”, a spus el.

Potrivit medicului, Steve Scalise va putea să meargă din nou și chiar să alerge. Însă este nevoie de alte operații, precum și de un proces de recuperare. El va rămâne probabil ‘câteva săptămâni’ în spital, a precizat doctorul.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.