Beuran, despre cancerele gastrointestinale

0

Experiența Clinicii de Chirurgie a Spitalului Clinic de Urgență București arată că o proporție semnificativă a pacienților cu neoplazii abdominale se prezintă în stadii avansate ale bolii, în care tumora nu numai că este simptomatică, dar frecvent prezentarea se face pentru o complicație a bolii, afirmă prof. univ. dr. Mircea Beuran.

„Dată fiind morbiditatea semnificativă asociată unor rezecții chirurgicale extensive pentru tumori avansate locoregional, a scăderii calității vieții și a supraviețuirii reduse pe termen lung, consider că este foarte important ca în România să fie implementate, la nivel național, tehnicile de prevenție și screening al neoplaziilor gastrointestinale. Fără dubiu, politicile de sănătate publică trebuie conduse în această direcție, pentru a urma exemplele statelor cu grad mare de dezvoltare socio-economică (Marea Britanie, Japonia, Olanda, Norvegia, etc.)”, susține medicul într-un comunicat remis Agerpres.

Potrivit acestuia, o proporție semnificativă a cancerele gastrointestinale poate fi prevenită printr-un stil de viață sănătos, iar screeningul este eficient în majoritatea acestor neoplazii atât pentru populația generală (cancerul colorectal), dar mai ales pentru subgrupele de pacienți cu risc crescut de a dezvolta aceste boli.

„Se estimează că aproximativ 50% din îmbolnăvirile de cancer pot fi prevenite. Un studiu publicat în revista ‘Lancet’ în 2005 a identificat nouă factori de risc, care pot fi modificați, responsabili de 35% din decesele prin cancer la nivel global: fumatul, consumul de alcool, consumul scăzut de fructe și vegetale, obezitatea, inactivitatea, sexul neprotejat, poluarea aerului urban, utilizarea combustibililor fosili și injecțiile contaminate din mediul spitalicesc”, susține Mircea Beuran.

În opinia sa, screeningul pentru cancer esofagian nu este recomandat în populația generală, dat fiind că nicio metodă de screening nu a dovedit o diminuare a mortalității prin cancer esofagian în populația cu risc mediu de a dezvolta această boală.

Factorii de risc implicați în apariția cancerului esofagian sunt: prezența bolii de reflux gastroesofagian, esofagul Barrett, excesul ponderal.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.