Afacerile cu cereale au depășit 16 miliarde lei
Afacerile din sectorul producției de cereale s-au dublat în ultimii 7 ani, de la 8,34 miliarde de lei în 2009 la 16,1 miliarde de lei în 2015, în acest segment din agricultură activând în prezent peste 7.000 de firme, cu peste 40.000 de angajați, relevă un studiu realizat de analiștii de la KeysFin.
„Agricultura românească continuă evoluția susținută, pe fondul investițiilor semnificative din ultimii ani. Peste 7.000 de firme, cu peste 40.000 de angajați, activează, în prezent, în agricultura românească, pe segmentul cultivării cerealelor. Față de 2009, numărul companiilor a crescut cu aproape 30%, la 7194, cei mai mulți cultivatori fiind înregistrați în Timiș (550), Constanța (541), Teleorman (362), Ialomița (349), Călărași (343), Brăila (339), Arad (322), Tulcea (322) și Dolj (314), iar în București erau înregistrate peste 300 de companii”, se arată în document, informează Agerpres.
Pe fondul investițiilor semnificative în optimizarea producției (semințe de calitate, tratamente și utilaje), profitabilitatea sectorului a crescut de peste 5 ori la 1,66 miliarde de lei în 2015.
Potrivit datelor comunicate la Ministerul Finanțelor, Agro-Chirnogi SA, din Călărași, a fost, în 2016, principalul jucător în piața producătorilor de cereale. Compania, cu 623 angajați, a înregistrat anul trecut afaceri de 960,1 de milioane lei, aproape duble față de rezultatul din anul precedent. Și profitul net a fost pe măsură, de 12 milioane de lei.
„Agricost SA, din Brăila, s-a clasat pe locul 2 în piața producătorilor de cereale. Compania, cu 917 angajați, a înregistrat în 2016 afaceri de 387,2 milioane lei, în creștere cu peste 21 milioane de lei față de rezultatul din anul precedent, și un profit net de 71 milioane de lei. Următorul în topul cultivatorilor de cereale estePlantagro-Com SRL, cu afaceri de 380,3 milioane lei și un profit net de 13,7 milioane de lei în 2016. Firma vasluiană, cu 140 de angajați, a reușit una dintre cele mai spectaculoase evoluții, reușind să își crească business-ul cu peste 114 milioane de lei față de 2015. Pe locul patru în clasament s-a situat Agroind Cauaceu SA. Firma bihoreană, care are 127 de angajați, a raportat anul trecut un business de 251,4 milioane de lei, cu peste 10 milioane de lei peste nivelul din anul anterior, și un profit net de 7,3 milioane de lei”, se arată în raport.
Dincolo de performanța acestor firme, interesantă este evoluția companiei Interagro SRL, din Teleorman, unul dintre principalii jucători din piață în ultimii ani. După ce, în 2015, raportase afaceri de 374,5 milioane de lei, în 2016 a intrat în insolvență, iar business-ul a coborât semnificativ, până la 21,5 milioane lei, relevă raportul KeysFin.
Pe de altă parte, datele statistice arată că, dincolo de evoluția generală pozitivă, agricultura românească se confruntă cu destule provocări. În 2015, datoriile se plăteau în acest sector, în medie la 468 zile, în timp ce încasarea creanțelor avea loc, în medie, la 198 de zile.