Festivalul ”RomânIA Autentică”, la a doua ediție

Share:

Peste 10.000 de oameni sunt așteptați să participe, îmbrăcați în straie populare, la cea de-a doua ediție a Festivalului „RomânIA Autentică”, pe data de 24 iunie, de Sânziene, în acest an evenimentul desfășurându-se la Târgu-Jiu, Hobița și Iași.

Potrivit organizatorilor — Asociația „Flori de Ie”, Consiliul Județean (CJ) Gorj împreună cu Primăria Peștișani, Primăria Municipiului Târgu-Jiu și Asociația Națională a Antreprenorilor — deoarece se dorește ca acest festival să aibă continuitate, dar și să devină emblematic în rândul manifestărilor de promovare a culturii și tradițiilor românești, Oltenia și Moldova își vor uni inimile sub semnul iei, într-o uriașă horă a Sânzienelor, informează Agerpres.

„Sâmbătă, la ora 10,00, la Târgu-Jiu, în Parcul Coloanei fără Sfârșit, obiceiurile de Sânziene vor deschide marea sărbătoare a costumului popular gorjenesc. La fel ca și anul trecut, momentele artistice vor fi coordonate de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, Ansamblul Artistic Profesionist ‘Doina Gorjului’ și Școala Populară de Artă din Târgu Jiu. Sunt așteptați să participe sute de copii și membri ai ansamblurilor sau grupurilor de dans din localitățile județului, care se vor prinde într-o horă a iei sub semnul tricolorului. În aceeași zi, sărbătoarea va continua cu o serbare câmpenească la Hobița, satul natal al lui Constantin Brâncuși. În ziua de Sânziene, Hobița vă așteaptă cu expoziții și demonstrații ale meșteșugarilor populari, mâncare tradițională și multă voie bună. Programul artistic va debuta la ora 12,00, iar pe scena festivalului vor evolua ansambluri din toate zonele județului”, menționează organizatorii într-un comunicat de presă.

Aceeași sursă afirmă că festivalul „RomânIA Autentică” este deja un element distinctiv când vine vorba de evenimente culturale românești. Participanții vor avea parte de o sărbătoare a tradițiilor, iilor și meșteșugurilor populare românești, precum odinioară.

La Iași, frumusețea portului din trecut va putea fi admirată într-o paradă a costumului tradițional pe traseul Palatul Roznovanu — Palatul Culturii.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.