Livrările de autovehicule noi cresc în 2017!

Livrările de autovehicule noi în România înregistrează, în primele cinci luni ale anului, o creștere de 18,1%, față de același interval din anul anterior, iar vânzările de autoturisme au consemnat o creștere de 22% în interiorul acestui segment, arată datele statistice ale Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA), publicate joi.

Vânzările de autoturisme realizate în perioada ianuarie — mai 2017, au fost susținute de achizițiile realizate de către persoanele juridice, ponderea acestora din total fiind de 73%, față de 27% persoane fizice, informează Agerpres.

În ceea ce privește autoturismele rulate, în marea lor majoritate nefiscalizate, susțin reprezentanții APIA, se observă faptul că, după primele cinci luni din 2017, au fost înmatriculate peste 214.000 unități, echivalentul a circa 71% din volumul înregistrat pe întreg anul 2016, respectiv de 5,8 ori mai multe decât cele noi.

„Această situație este cauzată, după cum APIA a și semnalat încă de anul trecut, de eliminarea de la 1 februarie a.c. a Timbrului de Mediu. Și mai grav, însă, este faptul că s-a triplat numărul autoturismelor rulate importate cu emisii poluante ridicate
(Normele Euro3 și Euro2), respectiv de la circa 29.672 unități în 2016 la circa 87.099 unități în 2017”, precizează comunicatul citat.

În luna mai 2017 s-au livrat cu 31,6% mai multe autovehicule decât în aprilie, fapt ce face ca, pe ansamblul primelor cinci luni să se ajungă la un total de 54.595 unități, cu 18,1% mai mult decât în primele cinci luni din 2016.

Autoturismele, care reprezintă 80% din totalul livrărilor realizate în aceste prime cinci luni din acest an (43.792 unități), înregistrează o creștere față de aceeași perioadă a anului 2016 de 22%, iar vehiculele comerciale (marfă și persoane), una de 4,5%.

În clasamentul mărcilor (autoturisme + autovehicule comerciale) conduce Dacia, cu 13.582 de unități, urmată de către Volkswagen (5.830 unități), Ford (4.363 unități), Renault (4.234 unități) și Skoda (3.965 unități).

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.