„Planeta Petrila” deschide Festivalul „Ceau, Cinema”!

Mai multe documentare românești și străine, unele în premieră, vor putea fi văzute la a patra ediție a festivalului „Ceau, Cinema!”, care va avea loc în perioada 20 – 23 iulie la Timișoara, au informat miercuri organizatorii printr-un comunicat de presă transmis Agerpres.

„Unul din cele mai așteptate documentare românești ale anului, ‘Planeta Petrila’, regizat de Andrei Dăscălescu, va putea fi văzut în premieră la Timișoara în deschiderea celei de-a patra ediții a festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 20-23 iulie. Prezentat în premieră mondială la celebrul Festival Internațional de Film Documentar din Amsterdam — IDFA, ‘Planeta Petrila’ îi urmărește pe Ion Barbu, artist și activist care luptă să salveze de la demolare clădirile istorice ale minei din orașul Petrila, și minerul Cătălin Cenușă, care încearcă să își transfere brigada la o altă mină”, potrivit sursei citate, informează Agerpres.

La proiecția de gală din 20 iulie vor fi prezenți regizorul Andrei Dăscălescu, caricaturistul Ion Barbu, minerul Cătălin Cenușă și producătoarea filmului, Anamaria Antoci, membră a juriului ”Ceau, Cinema!” 2017.

„Debut al regizoarei Agnieszka Smoczynska, ‘Fiicele dansului’ (‘Córki dancingu’/’The Lure’), unul din hiturile de anul trecut ale cinematografiei poloneze și câștigător al Premiului Special al Juriului la Sundance 2016, va putea fi de asemenea văzut, în premieră în România, într-o proiecție eveniment la Ceau, Cinema! În Varșovia anilor ’80, două sirene misterioase sunt adoptate de un cabaret. În timp ce una caută dragostea oamenilor, cealaltă are intenții mai puțin umane. O exuberantă și electrizantă fantezie muzicală, prezentată cu sprijinul Institutului Polonez din București”, se mai arată în comunicat.

Spectatorii ”Ceau, Cinema!” vor putea viziona la Timișoara și unul din cele mai apreciate și excentrice filme portugheze noi, ‘John From’ (2015), regizat de Joao Nicolau. Proiecție posibilă cu susținerea Ambasadei Portugaliei la București.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.