Accident cumplit la ieșirea din Predeal

0

Un accident grav de circulație a avut loc în urmă cu puțin timp pe DN1, la ieșirea din Predeal.

Copilul femeii însărcinate în şapte luni care şi-a pierdut viaţa în accidentul produs pe DN 1, la ieşirea din Predeal, nu a mai putut fi salvat de medicul de la Maternitatea Braşov ajuns la faţa locului, pentru a încerca să îl resusciteze.

Conform purtătorului de cuvânt al ISU Brașov, Ciprian Sfreja, sunt două victime, dintre care una încarcerată. Una dintre victime, o femeie gravidă, este în stop cardiorespirator. La locul accidentului s-au deplasat două echipaje SMURD, o autospecială pentru descarcerare și una cu apă și spumă.

O femeie însărcinată în şapte luni a murit, iar alte două persoane au fost rănite grav, după ce un autoturism a pătruns pe contrasens şi a intrat sub o autoutilitară, pe DN1, la ieşirea din Predeal, accidentul petrecându-se din cauza oboselii la volan. La ora transmiterii acestei ştiri, un medic de la Maternitatea Braşov a mers în zona unde a avut loc accidentul pentru a încerca să resusciteze copilul, femeia decedată fiind supusă unei intervenţii de cezariană la faţa locului. Circulaţia în zonă este blocată.

Potrivit poliţiştilor rutieri, accidentul produs pe fondul oboselii la volan s-a petrecut pe DN 1, la ieşirea din Predeal, după ce un autoturism a intrat pe contrasens şi a ajuns direct sub roţile unei autoutilitare.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov spun că şoferul autoutilitarei şi cele două persoane din autoturism au fost grav rănite.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.