Premierul Tudose, felicitat de premierul moldovean

Premierul Republicii Moldova, Pavel Filip, a purtat vineri dimineaţă prima discuţie telefonică cu noul prim-ministru de la Bucureşti, iar cei doi oficiali au stabilit să aibă o întrevedere ”în timpul apropiat”, relatează Deschide.md.

De asemenea, premierul moldovean l-a felicitat pe Mihai Tudose cu prilejul învestirii şi a şinut să-i ureze succes în activitatea întreprinsă la conducerea Guvernului.

„Sunt sigur că şi pe viitor vom menţine un dialog activ şi ne vom bucura de tot suportul României şi al dvs. personal în realizarea priorităţilor agendei bilaterale şi a obiectivelor majore de modernizare şi integrare europeană a Republicii Moldova”, se arată într-un mesaj semnat de premierul de la Chişinău.

Pavel Filip a apreciat ritmul ascendent al relaţiilor moldo-române şi intensificarea colaborării bilaterale după instituirea Parteneriatului Strategic pentru Integrarea Europeană a R. Moldova.

Premierul moldovean a menţionat că dialogul strategic dintre părţi se va dezvolta în continuare, atât în interesul cetăţenilor din R. Moldova, cât şi a cetăţenilor din România.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.