Tudorel Toader: A venit vremea clarificărilor la DNA!

0

Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, a declarat că a venit vremea clarificărilor la DNA, precizând că inspectorii fac verificări şi că vor fi luate măsuri proporţionale cu disfuncţionalităţile constatate.

„A venit vremea clarificărilor la DNA. Am cerut ca activitatea DNA să se desfăşoare în limite constituţionale. Susţinem cu toată convingerea continuarea luptei împotriva corupţiei, dar vă rog să reţinem că nu înseamnă numai DNA, numai aplicare de pedepse”, a spus Tudorel Toader.

Ministrul Justiţiei a vorbit şi despre controalele pe care le-a solicitat Inspecţiei Judiciare, una privind înregistrările dintr-o şedinţă a DNA, cealaltă privind activitatea manageriala la DNA şi Parchetul General.

„Am sesizat Inspecţia Judiciară pentru a face evaluarea de fond privind activitatea managerială la DNA şi Parchetul General De ce? Pentru că la cele două nu au fost făcute evaluari de fond din 2007, de zece ani. Zece ani o instituţie să nu fie verificată, nu ştiu dacă e tocmai în regulă. (..) Sper să se constate că nu avem o justiţie selectivă, să se constate că sesizările au fost puse pe rol cu celeritate, să răspundă acelei cerinţe de soluţionare în termen rezonabil. Avem nevoie de o justiţie dreaptă, susţinem prevenirea şi combaterea corupţei, dar sunt obligat să nu văd numai partea pozitivă, ci şi pe cea negativă, că, din păcate, mulţi cetăţeni sunt arestaţi, anchetaţi, condamnaţi ca ulterior să se constate că sunt nevinovaţi, ceea ce este o adevărată tragedie şi mai mult decât o pată neagră pentru justiţia din România. (..) Faptul că sunt aceste discuţii în interiorul DNA are o parte pozitivă, că sunt scoase la suprafaţă eventualele disfuncţionalităţi, neconcordanţe, măsuri pe care unii sau alţii le subliniază. Nu am vorbit cu Codruţa Kovesi. Vă asigur că măsurile propuse vor vi proporţionale disfuncţionalităţii constatate”, a declarat ministrul Justiţiei.

Reacţia ministrului vine după ce procurorul şef al DNA a cerut revocarea a doi procurori, Mihaela Iorga şi Doru Ţuluş. Magistraţii au sesizat, la rândul lor, Inspecţia Judiciară, acuzând că Kovesi se implică în ancheta privind înregistrarea unei şedinţe a DNA, făcând presiuni asupra procurorilor şi solicitând teste cu detectorul de minciuni.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.