Hans Klemm avertizează Guvernul Tudose
Ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti a avut o întrevedere cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea. La plecare, acesta a declarat că are în continuare încredere în şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi. De asemenea, şi-a arătat speranţa că şi noul Guvern va menţine România atractivă pentru investitorii străini.
Ambasadorul Statelor Unite la București, Hans Klemm, a declarat, joi, că România este, în acest moment, un mediu atractiv pentru investitorii străini, însă a subliniat că dimensiunea economică a parteneriatului dintre România și SUA poate fi afectată, „potențial”, de posibile măsuri din domeniul fiscal.
„În acest moment da, dar noul guvern trebuie să facă totul să mențină această atractivitate. Și așa cum am spus (pe 4 iulie, n.r) stabilitatea, predictibilitatea și transparența, precum și consultarea cu oamenii de afaceri străini, cu investitorii sunt importante pentru a menține această atractivitate”, a declarat oficialul american, întrebat dacă în acest moment România este atractivă pentru investitori. Declarația a fost făcută la finalul unei întâlniri cu președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, unde a participat alături de adjunctul șefului misiunii diplomatice a SUA, Dean Thompson, cu ocazia încheierii activității acestuia în România.
Întrebat dacă dimensiunea economică a parteneriatului româno-american poate fi afectată de astfel de măsuri din domeniul fiscal, Klemm a spus: „Depinde care sunt măsurile. Dar, potențial, da”.
De asemenea, întrebat dacă a discutat cu Liviu Dragnea despre noile măsuri economice vehiculate în spațiul public, ambasadorul a răspuns: „Da, am discutat. despre relațiile noastre în domeniul securității, despre dimensiunea economică a parteneriatului nostru care poate fi afectat prin noile măsuri”.
Diplomatului american a susținut că stabilitatea este importantă în menținerea unui mediu atractiv pentru investitori.
Ambasadorul Statelor Unite la București, Hans Klemm, a declarat, joi, că România este, în acest moment, un mediu atractiv pentru investitorii străini, însă a subliniat că dimensiunea economică a parteneriatului dintre România și SUA poate fi afectată, „potențial”, de posibile măsuri din domeniul fiscal. „În acest moment da, dar noul guvern trebuie să facă totul să mențină această atractivitate. Și așa cum am spus (pe 4 iulie, n.r) stabilitatea, predictibilitatea și transparența, precum și consultarea cu oamenii de afaceri străini, cu investitorii sunt importante pentru a menține această atractivitate”, a declarat oficialul american, întrebat dacă în acest moment România este atractivă pentru investitori. Declarația a fost făcută la finalul unei întâlniri cu președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, unde a participat alături de adjunctul șefului misiunii diplomatice a SUA, Dean Thompson, cu ocazia încheierii activității acestuia în România. Întrebat dacă dimensiunea economică a parteneriatului româno-american poate fi afectată de astfel de măsuri din domeniul fiscal, Klemm a spus: „Depinde care sunt măsurile. Dar, potențial, da”. De asemenea, întrebat dacă a discutat cu Liviu Dragnea despre noile măsuri economice vehiculate în spațiul public, ambasadorul a răspuns: „Da, am discutat. despre relațiile noastre în domeniul securității, despre dimensiunea economică a parteneriatului nostru care poate fi afectat prin noile măsuri”. Diplomatului american a susținut că stabilitatea este importantă în menținerea unui mediu atractiv pentru investitori.