Societatea civilă din România a fost în Civic Break

 Peste 200 de organizații neguvernamentale din România, Elveția și Republica Moldova au participat în ultima lună la cel mai mare eveniment în aer liber al societății civile din România, ONGFest Civic Break 2017, organizat cu susținerea Kaufland România. Caravana ONG-urilor a ajuns în lunile iunie și iulie în București, Cluj-Napoca și Iași, unde peste 30.000 de români au avut ocazia să întâlnească reprezentanți ai sectorului neguvernamental în cadrul a peste 250 de dezbateri, activități, momente artistice sau întâlniri informale.

Aflat la cea de-a 8-a ediție, ONGFest și-a propus să aducă cauzele societății civile mai aproape de public. Civic Break-ul din 2017 a fost conceput ca o întâlnire într-o atmosferă relaxată, de vacanță, în care publicul larg de toate vârstele să cunoască și să înțeleagă mai bine importanța implicării în cauzele societății civile din România.

Am invitat cetățenii în Civic Break anul acesta, într-un efort comun de a aduce în prim-plan activitățile sectorului neguvernamental din România. Excursia printre inițiativele responsabile, printre cauzele susținute de ONG-uri vine ca răspuns la procesul de conștientizare a importanței implicării civice prin care trece societatea românească, devenind astfel tot mai activă. Ne dorim ca tradiția ONGFest să continue în a aduce împreună cetățenii și organizațiile neguvernamentale, pentru o Românie mai bună pentru fiecare”, a declarat Olga Popescu, din partea organizatorilor.

ONGFest Civic Break 2017 a pus în evidență rolul esențial al Programului de Cooperare Elvețiano-Român, prin care 64 de proiecte în domeniul social, 35 de proiecte în domeniul protecției mediului și 42 de proiecte de parteneriat au fost finanțate în ultimii ani. 15 dintre aceste Povești românești spuse cu precizie elvețiană s-au aflat la ONGFest, puse în valoare printr-un proiect multimedia.

În toate cele trei orașe gazdă ale ONGFest, vizitatorii s-au bucurat de peste 2000 de suveniruri de vacanță civică oferite de Kaufland România, un important susținător al proiectelor organizațiilor neguvernamentale. Ei au cunoscut și au interacționat cu ONG-uri susținute de Kaufland România, dar nu numai, și au aflat cum prin implicare și perseverență fiecare poate deveni Noul Tu, un Tu mai responsabil, mai bun și care trăiește fresh.

ONGFest Civic Break 2017a fost organizat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, alături de partenerii locali Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale (Iași) și Fundația Civitas pentru Societatea Civilă (Cluj) și a fost finanțat prin Programul de Cooperare Elvețiano-Român. Sponsorul principal al evenimentului a fost Kaufland România.

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.200 magazine în 7 țări. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland. Cea mai mare parte a proiectelor CSR sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmăresc implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari. Pentru mai multe informații vizitați www.kaufland.ro.

Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC) este o organizație neguvernamentală, independentă, înființată în anul 1994, în cadrul unei inițiative a Comisiei Europene. FDSC consideră că dezvoltarea sectorului neguvernamental reprezintă în sine un indicator pentru starea comunității în care cetățenii trăiesc. – www.fdsc.ro

 Fundația Civitas pentru Societatea Civilă desfășoară, de 25 de ani, programe pentru implicarea, participarea și dezvoltarea comunității. Contribuția sa la mobilizarea și sprijinirea societății civile se manifestă prin punerea în practică a unor modele și soluții inovative pentru dezvoltarea comunității, sprijin pentru îmbunătățirea nivelului de trai al grupurilor vulnerabile, stimularea antreprenoriatului și a spiritului civic. – www.civitas.ro

 Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale (FONSS) este o platformă de reprezentare și advocacy a furnizorilor privați de servicii sociale, cu sediul național la Iași. Misiunea FONSS este schimbarea politicilor și dezvoltarea sustenabilă a serviciilor sociale. – www.fonss.ro

 Programul de Cooperare Elvețiano-Român exprimă solidaritatea Elveției cu România, urmărind să promoveze participarea activă a ONG-urilor și întărirea rolului lor în societate. Pentru mai multe detalii, vă invităm să vizitați www.swiss-contribution.ro sau www.swiss‑contribution.admin.ch/romania.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.