Macron, în vizorul judecătorilor francezi

0

Judecători de instrucție vor ancheta asupra suspiciunilor de favoritism în organizarea unei deplasări a lui Emmanuel Macron la Las Vegas, în ianuarie 2016, el fiind atunci ministru al economiei, a anunțat vineri Parchetul din Paris. 

‘Date fiind primele elemente ale anchetei preliminare’ declanșate la 13 martie, Parchetul din Paris a decis să declanșeze vineri o procedură judiciară contra unei persoane necunoscute pentru ‘favoritism și primire de favoruri’, a precizat el.

În centrul afacerii se află un eveniment desfășurat pe 6 ianuarie 2016 la Las Vegas, în plin Consumer Electronics Show (CES), mare reuniune mondială de inovație tehnologică, unde Emmanuel Macron s-a întâlnit cu directori de startup-uri franceze.

Business France, agenție publică al cărei director general era la acea epocă actualul ministru al muncii, Muriel Pénicaud, este suspectată că a încălcat reglementarea privind achizițiile publice, nefăcând o licitație pentru organizarea acestui eveniment, încredințată gigantului în domeniul comunicării Havas, în decembrie 2015.

‘Punerea în concurență nu a avut loc în mod concomitent între cei trei prestatori contactați’, Havas, Apco și Publicis, notează cabinetul E&Y, într-un audit din iulie 2016, potrivit unei surse apropiate dosarului. Dezvăluit de Liberation, acest audit arată de asemenea că nu a existat ‘niciun bon de comandă, niciun deviz realizat, niciun contract semnat, nicio factură’, situație susceptibilă să ‘angajeze răspunderea penală a autorilor’, poitrivit Agerpres.

Ministrul este suspectat de asemenea că a întârziat să-și informeze consiliul de administrație cu privire la raportul E&Y și că a prezentat o sinteză trunchiată, potrivit Liberation. Deschiderea acestei proceduri judiciare face posibilă opțiunea unei inculpări a lui Muriel Pénicaud, sub condiția ca judecătorii de instrucție să adune ‘indicii grave sau concordante’ la adresa sa. Ancheta vizează, de asemenea, rolul pe care l-ar fi putut juca unii membri ai cabinetului lui Emmanuel Maron la Ministerul Economiei.

Emmanuel Macron și cabinetul său ‘sunt total în afara acestei cauze’, a dat asigurări la 8 martie ministrul finanțelor, Michel Sapin, după primele dezvăluiri ale săptămânalului satiric Le Canard enchaine cu privire la evenimentul controversat.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.