Șerpii au invadat o comună din Alba

0

Autoritățile dintr-o comună din Alba sunt caută firmă specializată în combaterea reptilelor, după ce localnicii au reclamat o adevărată invazie a așa-numiților șerpi de apă în apropierea gospodăriilor.

‘Ceea ce se întâmplă la ora actuală pe raza comunei este oarecum o situație fără precedent. Fără îndoială că există reptile în toate zonele din țară, și la noi au fost și în alți ani, însă anul acesta numărul este mult mai mare. Practic, ne confruntăm cu o mică invazie a acestora. Din câte știu, nu au fost persoane care să fi suferit vătămări din partea acestor reptile, însă prezența lor este oarecum deranjantă și atunci am făcut apel pentru firme specializate care să vină să ne ajute să le îndepărtăm din raza satului’, a declarat, joi, primarul comunei Pianu, Marin Petruse.

Edilul a subliniat că speră să se găsească în țară o firmă specializată în distribuție în teren de repelenți (substanțe cu anumite proprietăți organoleptice—n.r.) care să răspundă apelului. ‘Nu să omorâm (reptilele — n.r.), dar să le îndepărtăm înspre pădure’, a precizat Marin Petruse.

Localnicii susțin că mai ales copiii se sperie de prezența acestor șerpi, care ajung și la doi metri.

Pianu este o comună situată în sud-vestul județului Alba și se compune din cinci sate.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.