Premiu prestigios pentru Tom Hanks

0

Tom Hanks a câștigat Records of Achievement Award din acest an pentru rolurile sale din filme ca „Saving Private Ryan”, „Apollo 13” și „Bridge of Spies” care reflectă istoria SUA, a anunțat luni Fundația arhivelor naționale, relatează Reuters.

Hanks, în vârstă de 61 de ani, va primi distincția, acordată persoanelor care au contribuit prin activitatea lor la popularizarea istoriei SUA, în cadrul unui eveniment de la 21 octombrie de la Muzeul arhivelor naționale din Washington, a precizat într-un comunicat organizația non-profit.

Actorul, dublu laureat al premiului Oscar, care a fost anul trecut una dintre cele 21 de persoane distinse cu Medalia prezidențială a libertății, cea mai înaltă distincție civilă din SUA, a declarat că este încântat să participe la eveniment.

„O parte din meseria mea a fost mereu nu foarte departe de cea a unui istoric, aceea de a înțelege că fac parte din efortul de documentare a condiției umane și a ideii americane, chiar și în poveștile cele mai caraghioase”, a adăugat el într-un comunicat.

Tom Hanks a apărut în numeroase filme bazate pe evenimente istorice, precum drama din cel de Al Doilea Război Mondial „Saving Private Ryan” și thrillerul „Catch Me If You Can”, bazat pe povestea adevărată a escrocului Frank Abagnale.

Cel mai recent Hanks a jucat rolul principal din „Sully”, bazat pe povestea reală din 2009 a aterizării de urgență pe râul Hudson a pilotului Chesley Sullenberger.

El a fost, de asemenea, producător executiv, regizor și co-scenarist al miniserialului de televiziune din 2001 despre Al Doilea Război Mondial „Band of Brothers”.

„El a luptat în Al Doilea Război Mondial (atât în teatrul din Europa, cât și în cel din Pacific), a negociat pentru SUA în timpul Războiului Rece, a luptat în Vietnam, a lucrat în Congres și a condus programul spațial”, a declarat David Ferriero, membru în consiliul de administrație al Fundației arhivelor naționale.

În trecut, premiul i-a fost decernat și regizorului Steven Spielberg, care a regizat filme ca „Saving Private Ryan” și „Bridge of Spies”, iar în curând se va afla la timona unei producții despre documente scurse în presă de la Pentagon.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.