Va fi eliberat condiționat Voiculescu pe 18 iulie?

0

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au amânat marţi, pentu 18 iulie, decizia dacă Dan Voiculescu, condamnat la zece ani de închisoare în dosarul ICA, poate fi liberat condiţionat. Hotărârea va fi definitivă. În prima instanţă, decizia a fost de liberare condiţionată a omului de afaceri.

Tribunalul București a amânat marți, pentru 18 iulie, decizia privind eliberarea condiționată a omului de afaceri Dan Voiculescu, care execută la Penitenciarul Rahova o pedeapsă de 10 ani închisoare primită în dosarul ICA.

Un procuror de la DNA a spus în sala de judecată că Dan Voiculescu nu a dat dovezi temeinice de îndreptare în penitenciar și nu îndeplinește în acest moment condițiile pentru eliberare.

Procurorul a mai arătat că există o disproporție mare între cele 56 de zile câștigate de Dan Voiculescu pentru munca depusă în penitenciar, față de cele 330 de zile acordate pentru lucrările redactate. Reprezentantul DNA a mai cerut instanței să țină cont și de referatul Comisiei de la Penitenciarul Rahova, care nu a fost de acord cu eliberarea omului de afaceri.

„Comisia a stabilit că scopul pedepsei nu a fost atins. Trebuie analizat comportamentul condamnatului, care transpare în procesul verbal întocmit de Comisia de la Penitenciarul Rahova. Vă rog să analizați dovezile temeinice de îndreptare. Voiculescu nu a avut un comportament merituos, ci unul obișnuit al oricărei persoane condamnate. Inculpatul nu a achitat prejudiciul din dosarul în care a fost condamnat și nici măcar cheltuielile judiciare către statul roman”, a mai spus procurorul, care a subliniat faptul că Dan Voiculescu contestă în instanțe decizia de latură civilă din dosarul ICA.

De cealaltă parte, avocatul lui Voiculescu, Florian Șurghie, a spus că omul de afaceri a avut un comportament normal în detenție și a fost recompensat de 12 ori, aceasta fiind o dovadă de îndreptare.

Avocatul a adăugat că Dan Voiculescu nu a achitat prejudiciul din dosarul ICA, deoarece are toată averea sub sechestru și nu are disponibil „niciun leu”, cu excepția pensiei.

„A avut o atitudine respectuoasă față de personalul închisorii. A menținut relații neconflictuale cu ceilalți deținuti. Să te menții în relații neconflictuale și cu cei care poate caută violența este o altă dovadă de îndreptare. Procurorul spune că Dan Voiculescu nu a achitat prejudiciul. Are toată averea sechestrată. Nu are un leu disponibil cu excepția pensiei. ANAF a preluat sediile Intact și nu le-a valorificat nici până acum. Dan Voiculescu nu are posibilitatea să achite prejudiciul, pentru că averea sa și a fiicelor sunt sub sechestru (…) Eu l-aș privi pe Dan Voiculescu ca pe o persoană de 71 de ani care a stat aproape 3 ani în închisoare. Este un profesor universitar respectat. Mai folosește cuiva să fie perpetuată detenția în numele dovezilor temeinice de îndreptare? Dan Voiculescu a greșit față de societate și a fost pedepsit. Este un om de 71 de ani, pe care detenția îl chinuie”, a afirmat Șurghie.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.