100 de vagoane noi, cumpărate cu bani europeni

Agenția de Reformă Feroviară va cumpăra 100 de vagoane noi, cu bani europeni. Beneficiariul vagoanelor, dotate cu internet şi aer condiţionat, va fi cel care a câștigat licitația pe un anumit traseu. Bătălia se dă, aşadar, între CFR Călători şi operatorii privaţi.

Cei peste 15.000 de români care circulă, zilnic, cu trenul ar putea beneficia de conditii mai bune în scurt timp. Autoritatea de Reformă Feroviară va investi 300 de milioane de euro, din fonduri europene, pentru achiziția a 100 de vagoane de călători, de ultimă generație.

Autoritatea pentru Reformă Feroviară va demara procedura de achiziție a materialului rulant începând cu luna septembrie. Acestea vor fi de noua generație, dotate cu WIFI, aer condiționat, a declarat președintele Autoritatea de Reformă Feroviară, Marian Păun.

Vagoanele vor fi puse la dispoziția companiei de stat CFR Călători, dar și operatorilor feroviari privați. Însă, numai după ce autoritățile vor regândi mersul trenurilor.

Condițiile ar trebui să fie aceleași pentru toți (…) În funcție de cel care a câștigat licitația pe un anumit traseu va primi posibilitatea de a utiliza materialul rulant achiziționat de Agenția de Reformă Feroviară, a spus președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu.

Marele beneficiar al investiției ar putea fi CFR Călători, cel mai mare operator de transporturi feroviare. În prezent, din cele 1200 de trenuri ale societății, doar zece sunt dotate cu internet., iar 800 au sisteme de climatizare.

CFR Călători are în dotare peste 1400 de locomotive și vagoane. Vechimea medie a parcului este de peste 25 de ani. Iar ultimele investiții majore au fost realizate în 2011.

Peste 58 de milioane de pasageri au călătorit cu trenul anul trecut în România. Autoritățile se așteaptă ca numărul călătorilor să crească, anul acesta, cu peste 5 milioane.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.