Andreea Panțuroiu, medalie de aur!

Andreea Panțuroiu a câștigat medalia de aur în proba feminină de triplusalt din cadrul Campionatelor Europene de tineret (U23) de la Bydgoszcz (Polonia), reușind să se impună în finală cu o săritură de 14,27 m.

Andreea Panțuroiu, eleva antrenoarei Mihaela Nicoară, s-a impus din a patra încercare în fața adversarei sale directe, spaniola Ana Peleteiro, care a ocupat locul 2 și câștigat medalia de argint cu o săritură de 14,19 m. Medalia de bronz a revenit franțuzoaicei Rouguy Diallo, cu cel mai bun rezultat al său din acest sezon, 13,99 m.

La cea de-a 11-a ediție a Campionatelor Europene de tineret (U23) de la Bydgoszcz, România este reprezentată de 28 de atleți (20 la masculin și 8 la feminin).

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.