Festivalul „Hunedoara Lirică”, la debut!

0

Un repertoriu divers, 130 de artiști de operă, între care se numără soliști consacrați ai genului, două scene în aer liber, la Castelul Corvinilor și Palatul Magna Curia, sunt doar câteva dintre reperele Festivalului internațional de operă în aer liber „Hunedoara Lirică”, eveniment cultural care va avea loc în perioada 16 – 21 iulie la Deva, Hunedoara și Petroșani.

Publicul va putea asculta lucrări din creația compozitorilor Wolfgang Amadeus Mozart, Giuseppe Verdi, Giacomo Puccini, Georges Bizet, Charles-Francois Gounod și Nikolai Andreievici Rimski-Korsakov în interpretarea artiștilor Julia Novikova (Rusia, câștigătoarea celebrei competiții Operalia, sub conducerea lui Placido Domingo), Anooshah Golesorkhi (SUA), Felipe Rojas Velozo (Chile), Theodore Coresi (Austria), Catarina Lal (România) și Stella Kavvadia Alevra (Grecia), informează Agerpres.

„În aceste spectacole sunt prezenți artiști de marcă, foarte valoroși, staruri în perioada actuală, tineri artiști care au ajuns la un nivel deosebit. Sunt musafiri care vin de la Teatrul Balșoi, de la Scala din Milano, care au cântat la Arena di Verona sau la Metropolitan Opera. Aș putea exemplifica prin baritonul din opera Rigoletto, Anooshah Golesorkhi, care a cântat șase stagiuni la Metropolitan Opera, și alături de el o avem ca invitată de onoare pe Julia Novikova, o tânără artistică de origine rusă, care a câștigat, la 23 de ani, premiul Operalia al maestrului Placido Domingo, alături de care a și cântat”, a declarat, pentru Agerpres, directorul artistic al festivalului, maestrul Theodore Coresi.

Repertoriul festivalului cuprinde două spectacole cu arii din opere, operele „Rigoletto” — de G.Verdi, „Tosca” — de G. Puccini, și „Cosi fan tutte” — de W.A. Mozart, opera rock „Zrinyi 1566”, dar și un concert simfonic susținut de Filarmonica de Tineret din Haga, Olanda.

„Ne-am gândit să oferim publicului o marjă mai largă de repertoriu pentru că noi ne dorim să apropiem de acest gen artistic spectatori de toate vârstele. Tinerilor care vor să vină către muzică li se oferă și opera rock, iar iubitorilor de simfonic li se oferă gala de operă sau lucrări orchestrale. Pentru cei care iubesc opera clasică avem bucuria să oferim două producții total diferite: Tosca, de Puccini, și Rigoletto, de Verdi”, a explicat Theodore Coresi.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.