Întâlnirile online – o binecuvântare sau un blestem?

Înainte de apariția Internetului, oamenii obișnuiau să se întâlnească prin intermediul familiei, prietenilor, școlii, muncii sau în cadrul întâlnirilor și evenimentelor publice. Asta se întâmplă acum din ce în ce mai rar, datorită fenomenului de online dating, care prinde tot mai mare avânt.

În opinia psihologului Andra Tănăsescu, dezvoltarea reţelelor de socializare online a devenit atât o binecuvântare, cât şi un blestem pentru mulţi dintre tinerii sau persoanele mai în vârstă care doresc să-şi găsească jumătatea. “Trăim într-o epocă a vitezei în care totul a devenit fast-food: de la mâncare, citit, socializat, condus, sex sau chiar iubire. Totul se petrece pe fugă şi am uitat să ne bucurăm de fiecare acţiune în parte, am uitat să privim acţiunile pe toate părţile pentru a putea lua o decizie raţională. Pe de o parte, serviciile de întâlnire online reprezintă o binecuvântare mai ales pentru persoanele mai timide, care au nevoie de un timp de acomodare cu cealaltă persoană, ca mai apoi întreaga socializare să avanseze la stadiul de relaţie reală. De cealaltă parte, statisticile au demonstrat că majoritatea persoanelor care au apelat la serviciile de întâlnire online, au rămas dezamăgiţi de experienţa pe care au trăit-o atunci când au stabilit o întâlnire reală. Mulţi au motivat cu faptul că, în mediul online, oamenii adoptă un comportament ideal, iar când ajung faţă în faţă, comportamentul  lor diferă uneori radical”, explică psihologul Andra Tănăsescu.

Categoriile de persoane pe site-urile de online dating

Specialistul în relaţii de cuplu consideră, pe aceste website-uri, în funcţie de anumite matrice conversaţionale, se pot distinge foarte uşor câteva categorii de persoane sau, mai degrabă, câteva categorii de intenţii, astfel:

  1. Persoanele retrase, timide. Această categorie este formată din persoane care, în faţa calculatorului, sunt foarte dezinvolte, stabilesc foarte rapid teme de discuţii, se simt confortabili în conversaţiile online, însă, odată ajunşi la o întâlnire reală, întâmpină mari probleme de comunicare. Într-un final, se vor axa doar pe discuţii online şi vor refuza întâlnirile faţă în faţă, preferând să converseze cu persoane care se află în altă zona geografică.
  2. Aventurierii online. “Persoanele care caută să obţină sex uşor, vor să experimenteze cât mai mult, fără să fie nevoiţi să se implice emoţională, sunt poate cel mai uşor de depistat. Încă de la primele schimburi de cuvinte, vor trece direct la subiectul dorit de ei şi vor face propuneri directe, sperând ca din 10 persoane abordate, măcar una să rezoneze cu intenţiile lor. Aceste persoane sunt fie cei care pur și simplu nu doresc o relație, fie persoane care au fost rănite și cărora, din frica de a fi răniți din nou, le vine mai ușor să aibă relații de scurtă durată, fără implicare emoțională, bazate doar pe satisfacerea nevoilor fizice, de sex. Una dintre problemele care apare în cazul online dating-ului este aceea a celor care își doresc o relație serioasă și se confruntă cu persoane care caută doar o aventură de o noapte. Semnalele din fericire sunt destul de evidente, însă puțini sunt cei care trec dincolo de dorința lor intensă de conexiune reală și observă aceste semnale. Sunt extrem de multe persoane care încep conversațiile cu aluzii sexuale și cu glumițe pe această temă. Este firesc pe de-o parte ca sexul să apară printre primele subiecte abordate. O relație începe de la atracție, primul contact determină dacă există sau nu atracție, iar o relație fără conexiune sexuală nu poate funcționa bine pe termen lung”, afirmă psihologul Andra Tănăsescu.
  3. Precauţii. “Am întâlnit persoane care chiar tratează întreaga idee de online dating ca pe o analiză de piață. Fac statistici, calculează procente, rate de conversie și aproape că întocmesc rapoarte lunare pentru a determina care sunt șansele ca următoarea persoană să fie cea „potrivită”, care le este rata de succes etc. În situația aceasta, deja se depășește cu mult limita între dorința de a găsi ceva autentic și robotizarea efectivă a oricărei abordări și creare a unei conexiuni”, explică psihologul Andra Tănăsescu.

Sfaturile specialistului pentru persoanele care apelează la serviciile de online dating:

Dacă am decis totuşi să apelăm la ajutorul site-urilor online de întâlniri, specialistul ne recomandă să fim foarte atenţi la câteva aspecte, pentru a nu cădea în capcanele întinse de oameni care nu caută o relaţie serioasă, ci vor doar să se distreze.

  1. Bună cunoaștere și conștientizare de sine. “Înainte de a pătrunde în lumea acestor reţele online, e recomandat să ne punem următoarele întrebări: Care îmi sunt nevoile, dorințele reale, ce tip de relație îmi doresc, cu ce tip de persoană vreau să îmi petrec timpul?, Cum ar arăta această persoană, cum ar vorbi, cum s-ar comporta, cum vreau să mă simt cu persoana respectivă? Este foarte important să luăm în calcul toate aceste elemente – de la aspectul fizic, la comportament, mod de gândire, până la modurile în care vrei să te simţi în prezența ei/lui”, declară psihologul Andra Tănăsescu.
  2. Atenție sporită la ce spun ceilalți! “Atunci când cunoaştem o persoană în mediul virtual, îi putem cunoaşte intenţiile reale dacă suntem atenţi la subiectele pe care le abordează cel mai frecvent. Se duce mult către ideea de relație și conexiune reală? Multe dintre discuții sunt profunde sau superficiale? Toate sau majoritatea discuțiilor par mai degrabă tentative de a ajunge la sex, superficiale, fără dorința de implicare? Este foarte important să urmărim toate indiciile pe care le oferă persoana cu care vorbim și să luăm o decizie rapidă, astfel încât discuţia să nu escaldeze în direcţii nedorite de noi”, afirmă psihologul Andra Tănăsescu.
  3. Stabileşte-ţi foarte clar intențiile şi comunică-le şi celeilalte persoane! “Nu e rău să ne dorim doar o aventură online, la fel cum nu e rău să ne dorim o relaţie serioasă cu o persoană pe care am cunoscut-o în mediul online, însă e bine să ne stabilim de la început ce ne dorim cu adevărat: o aventură sau o relaţie serioasă? La fel cum nu ne dorim să fim păcăliţi de alte persoane, la fel şi noi trebuie să fim sinceri şi transparenţi cu privire la intenţiile noastre. Dacă vrem doar o aventură, cu singuranţă există persoane care au aceleaşi intenţii, iar sinceritatea ne va scuti de timp pierdut şi dezamăgiri”, este de părere specialistul în relaţii de cuplu.
  4. Atunci când facem o alegere, să ne asumăm decizia luată! “Deschid discuţia, aleg, se întâlnesc și își asumă această alegere. Acesta este cursul firesc! În realitate, sunt persoane care, din cauza nesiguranței, a curiozității, a lipsei de claritate în ceea ce își doresc, ajung să se vadă cu mai multe persoane în paralel și se împart între potențialii parteneri. În această situație, intervine confuzia, indecizia, energia se dispersează și riscul cel mai mare este ca persoana care face asta să ajungă să fie epuizată, să nu mai știe ce să aleagă și să se piardă complet în jocul acesta”, conchide psihologul Andra Tănăsescu.

Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Asociației ”Generația Iubire” și al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică INLPSI, este Psiholog, Trainer NLP și Consultant Panorama Socială. A urmat studiile în psihologie, având formarea în terapia de cuplu și familie. Cu experiența de instructor de dans, fiind atrasă de conexiunea dintre minte, emoții și corp, urmează o formare în terapia prin dans și mișcare. După ani de experiență în training și susținerea evenimentelor corporate, oferă prin îmbinarea psihologiei, cu NLP-ul și tehnici de conștientizare și conectare corporală, o experiență completă de auto-cunoaștere și evoluție personală.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.