Vama Veche ne așteaptă cu Festivalul de arte vizuale
Festivalul de arte vizuale „Vama sub Lumini de Oscar” (VSLO) a ajuns la ediția a opta, oferind și în acest an pasionaților de fotografie și film posibilitatea de a participa la cursuri și seminarii, cu condiția să facă o faptă bună.
Organizatorii au informat, prin intermediul unui comunicat, că înscrierile au început deja, evenimentul desfășurându-se în perioada 18-27 august, informează Agerpres.
„VSLO reînnoiește astfel tradiția începută anul trecut și le solicită celor care vor să participe la cursurile, workshopurile și seminariile gratuite din cadrul festivalului să plătească ‘biletul de acces’ făcând o faptă bună, în campania ‘Primește și dă mai departe’. În ce constă această campanie? E simplu și chiar plăcut: dăruiește o carte, oferă-i o jucărie unui copil nevoiaș, ajută un bătrân să facă piața, donează sânge, îndeplinește visul cuiva… Scrie-ne povestea pe scurt pe adresa de email a festivalului, trimite formularele de înscriere și ai șansa să participi la cursurile pe care ți le dorești. Gratuit!”, a precizat sursa citată.
Pe parcursul festivalului, seară de seară, vor avea loc spectacole de teatru, concerte, proiecții gratuite de film pe plajă (atât în Vama Veche cât și în 2 Mai), expoziții de fotografie inedite și târg de echipamente foto.
Cursurile vor viza teme precum: fotografia de stradă, instantanee cotidiene, 4×4 mud photography, fotografie conceptuală, fotografie de nud (doar pentru fotografii +18 ani), fotografie de produs, portret de mireasă, fotografie de observare cu telefonul mobil sau cursuri de retușare a imaginilor în Photoshop.