TVR, în căutarea artiștilor populari
A doua preselecţie pentru cel mai mare talent show de folclor din România a avut loc la Iaşi. Gazda show-ului va fi îndrăgita prezentatoare Iuliana Tudor.
„Preselecţiile asta înseamnă: să ne cunoaştem, să ne întâlnim şi să vedem dacă în ţară într-adevăr sunt doritori să urce pe scenă şi să devină artişti populari în adevăratul sens al cuvântului„, a declarat vedeta TVR.
Echipa de aur a emisiunilor de folclor de la TVR, Elise Stan şi Iuliana Tudor, le pregăteşte telespectatorilor un spectacol unic de televiziune.
Elise Stan: „Căutăm o vedetă care să ştie să cânte, care să aibă şi umor, care să ştie să joace şi care să cunoască şi folclor”.
Pasionaţii de folclor mai au o şansă la preselecţiile regionale din Oradea, Sibiu, Craiova, sau în toamnă, la Bucureşti.