FCSB, remiză cu Viktoria Plzen

0

STEAUA şi VIKTORIA PLZEN au remizat, marţi, pe Arena naţională, în prima manşă din turul III preliminar al Ligii Campionilor. Returul se joacă, miercuri, 2 august, de la ora 21:15.

Prima repriză a fost una echilibrată. Cehii au început mai bine și au făcut un pressing agresiv, blocând construcția stelistă. Plzen a deschis scorul prin Krmencik, în minutul 23. Atacantul a profitat de o bâlbâială în defensiva stelistă și a marcat cu un șut din mijlocul careului, relatează Romaniatv.net.

După gol, Steaua a început să fie mai periculoasă și a egalat rapid. Budescu a bătut perfect o lovitură liberă de la 23 de metri, iar portarul Bolek nu a avut nicio reacție.

Repriza a doua a început la fel, cu cehii marcând rapid. În minutul 53, Kopici a profitat de o nouă gafă a fundașilor steliști. Kolar a pătruns și a șutat, iar mingea repinsă de Niță a fost trimisă în poartă de Kopici, care a profitat de faptul că Enache și Bălașa au fost lenți.

Șapte minute mai târziu, FCSB a egalat. Teixeira a atacat foarte bine colțul scurt, la o centrare a lui Momcilovici, și a marcat cu o lovitură de cap de la 6 metri.

Imediat după gol, steliștii au primit o lovitură dură. Budescu a acuzat o problemă medicală și a cerut schimbare, fiind înlcouit de Achim.

Până la final, cele două echipe s-au anihilat reciproc. Cehii au avut un șut periculos, prin Kolar, reținut de Niță, iar steliștii au avut câteva incursiuni, dar fundașii au respins fără probleme.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.