Rezultate admitere UMF „Carol Davila”
Miercuri a avut loc examenul de admitere la Facultatea de Medicină Bucureşti – UMF Carol Davila.
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti oferă 1.000 de locuri bugetate, pentru care concurează 2.996 candidaţi. Pentru cele 520 locuri la Facultatea de Medicină s-au înscris 1.811 de candidaţi, pentru Facultatea de Medicină Dentară, 547 de candidaţi/155 de locuri, pentru Facultatea de Farmacie, 207 de candidaţi/155 de locuri, iar pentru FMAM, 431 de candidaţi/170 de locuri. Pentru concurenţii ale căror medii de admitere nu vor permite accederea la studiile universitare de licenţă pe locurile finanţate de la bugetul de stat, sunt puse la dispoziţie alte 440 de locuri cu taxă.
Dintre candidaţi, 24 sunt premianţi ai olimpiadelor naţionale şi internaţionale la discipline precum biologie, fizică sau chimie. Ei s-au înscris la UMF „Carol Davila”, iar acceptarea acestora în Universitate este posibilă, conform normelor Ministerului Educaţiei şi Cercetării, fără examen de admitere.
„Vreau să fac medicina, să fiu medic, să ajut oamenii, să schimb ceva. Nu vreau să plec din ţară. Vreau să rămân aici pentru că vreau să contribui şi eu atât cât pot la salvarea acestui sistem.O să merg afară cu diverse programe”, spune Alexandru.
„Mama mea este medic şi m-a motivat că am văzut-o pe ea, am văzut cum se lucrează în acest mediu, îmi place să ajut oamenii. Mama e medic anestezist, asta mi-ar plăcea şi mie. Nu vreau să plec din ţară. Mie imi place aici. Şi fratele meu e student în anul 5 tot aici. M-au sfătuit să învăţ. Un medic trebuie să fie onest, să se gândească la celălălalt şi după aceea la el. Subiectele au fost interpretabile”, susţine un alt candidat.
„De mic sunt pasionat de meseria aceasta, chiar am şi o colecţie acasă cu manechine, de anatomie. Mi-a plăcut biologia mereu, chimia la fel. Bunica mea a fost asistentă şi, dintre toţi, ea mi-a zis să nu mă fac medic pentru că ea cunoaşte sistemul. Dacă nu se îmbunătăţeşte situaţia, nu vreau să rămân în România. Sunt foarte multe probleme în sistem, medici plătiţi prost, condiţii proaste, condiţiile din spitale. Examenul a fost greu ,dar sunt bucuros că am luat un punctaj bun. Ma gândeam să mă fac medic plastician. Mi-ar plăcea să profesez în Anglia, pentru că ştiu engleza foarte bine. Mama mă sfătuia să aplic şi în străinătate”, spune George.
Conducerea universităţii susţine că aproximativ trei sferturi dintre absolvenţi facultăţilor de medicină părăsesc România, căutând condiţii mai bune în străinătate.
„Sunt alte generaţii, tineri mult mai pragmatici. Cea mai solicitată este Medicina în Bucureşti, anul trecut a fost Stomatologia. Sunt variaţii în funcţie de cum se orientează fiecare absolvent. Cam o treime pleacă după terminarea facultăţii. Pentru sistemul sanitar românesc e un minus foarte mare. De obicei pleacă cei mai buni absolvenţi”, a declarat rectorul Universităţii Carol Davila, Ionel Sinescu.
Concursul de admitere în ciclul de studii universitare de licenţă pentru anul universitar 2017–2018 pe domenii de studii are loc astăzi, 26.07.2017, pentru toate facultăţile Universităţii de Medicină şi Farmacie.
Corectarea lucrărilor/chestionarelor de concurs se realizează imediat după finalizarea probei scrise, în sala de concurs, în prezenţa candidatului şi a unui martor (din rândul candidaţilor care semnează pe chestionar alături de candidat), prin citire computerizată (scanare) sau prin corectură manuală, în cazul imposibilităţii realizării corecturii electronice urmând, ulterior, verificarea tot prin citire computerizată a rezultatelor. În urma reverificărilor, punctajele comunicate în sală pot suferi modificări. Pe durata corectării lucrărilor, candidaţii rămân pe locurile stabilite la intrarea în sală.
Fiecare întrebare are un singur răspuns corect (materializat prin completarea integrală a căsuţei corespondente) pentru care se acordă un punct. Punctajul maxim al probei de concurs este de 100 puncte pentru facultăţile de Medicină, Medicină Dentară şi Farmacie, 80 puncte pentru Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală şi 60 puncte pentru restul specializărilor din cadrul FMAM. Punctajul obţinut se transformă în note.
Nota minimă de admitere nu poate fi mai mică de 5 (cinci) sau decât un număr minim de puncte echivalent.
Pentru specializările cu reglementare sectorială şi reglementare generală, criteriul de clasificare este reprezentat de punctajul obţinut la proba scrisă. În cazul existenţei mai multor candidaţi cu punctaj/notă egală cu cea a ultimului loc finanţat de la buget, criteriile de departajare sunt:
a. punctajul obţinut la disciplina obligatorie (biologie pentru Facultatea de Medicină, Medicină Dentară şi FMAM, respectiv chimie organică pentru Facultatea de Farmacie).
b. media obţinută la examenul de bacalaureat.
Listele provizorii (generate după admitere, înaintea contestațiilor) cu rezultatele concursului de admitere, verificate şi aprobate de Comisia Centrală de Admitere, se aduc la cunoştinţa celor interesaţi prin afişare pe pagina de internet a universitatii şi la sediile facultăţilor, la loc vizibil, specificându-se ora şi data afişării.
Lista candidaţilor admişi se afişează în ordinea descrescătoare a punctajului obţinut și în limita locurilor finanţate de la buget acordate fiecărei facultăţi în parte. Lista candidaţilor respinşi se afişează în ordine alfabetică.
Rezultatele concursului de admitere devin definitive (finale) după soluţionarea contestaţiilor.
Listele definitive (generate după soluționarea contestațiilor) ce cuprind rezultatele definitive și incontestabile ale concursului de admitere vor fi afişate la avizierele facultăţilor după termenul de contestaţii şi rezolvare a acestora.