Rusia acuză o „provocare intenționată” a României

0

Decizia României de a interzice tranzitul avionului în care era vicepremierul rus Dmitri Rogozin a fost o „provocare intenţionată” care a periclitat pasageri şi care va afecta „grav” relaţiile bilaterale, avertizează Ministerul rus de Externe, care prezintă o notă de protest şi cere explicaţii.

„I-am transmis vineri o notă însărcinatului cu afaceri al României în Rusia în care exprimăm protestul puternic privind interdicţia de zbor decisă de România în cazul unui avion civil (…) care efectua o cursă normală pe ruta Moscova-Chişinău. Am evidenţiat faptul că 160 de pasageri au fost puşi în pericol şi nu au ajuns la timp la destinaţie”, se arată într-un comunicat postat pe site-ul Ministerului rus de Externe.

Această acţiune nu i-a permis vicepremierului Dmitri Rogozin şi anturajului acestuia să ajungă în R.Moldova pentru întrevederea cu preşedintele Igor Dodon şi să participe la evenimentele organizate la împlinirea a 25 de ani de a începerea operaţiunii de pace din Transnistria”, explică Ministerul rus de Externe.

„La Moscova, acest incident este considerat o provocare intenţionată care afectează grav relaţiile bilaterale”, atrage atenţia Ministerul rus de Externe, cerându-le autorităţilor române să investigheze cazul şi să furnizeze explicaţii relevante părţii ruse.

Avionul vicepremierului rus, Dmitri Rogozin, nu a primit vineri permisiunea de a tranzita spaţiul aerian al României pentru a ajunge în Republica Moldova. Aeronava tranzitase state membre ale Uniunii Europene precum Polonia, Slovacia şi Ungaria, dar nu i s-a permis survolarea României. Aeronava rusă alesese ruta Rusia-Belarus-Polonia-Slovacia-Ungaria-România-R.Moldova pentru a evita tranzitarea Ucrainei, stat cu care Moscova are o relaţie tensionată.

Dmitri Rogozin urma să se întâlnească vineri cu preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, un politician prorus, şi cu liderul regimului separatist din Transnistria, Vadim Krasnoselski.

Dmitri Rogozin a denunţat interdicţia de survol decisă de România, acuzând autorităţile române de periclitarea vieţilor pasagerilor aflaţi în avionul cu care se deplasa, transmiţându-le autorităţilor române să se aştepte la o ripostă.

„Autorităţile române au pus în pericol vieţile pasagerilor unui zbor al companiei S7, femei şi copii. Carburantul a ajuns până la Minsk. Aşteptaţi-vă la o ripostă, ticăloşilor!”, a transmis Rogozin prin Twitter. Oficialul rus a vrut să ajungă de la Moscova la Chişinău cu un avion comercial al companiei S7 (PJSC, Siberia Airlines).

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.