Fostul președinte brazilian, un nou dosar de corupție

Fostul președinte brazilian Luiz Inacio Lula da Silva, condamnat recent la aproape zece ani de închisoare, a fost inculpat marți pentru corupție și spălare de bani într-un alt caz, a anunțat parchetul, relatează AFP.

Este cea de-a șasea inculpare a fostului președinte Lula pentru corupție, legată de această dată de avantaje în natură de care acesta ar fi beneficiat din partea unor companii de construcții pentru renovarea unei ferme.

Simbolul stângii latino-americane este acuzat că a intervenit în favoarea companiilor OAS și Odebrecht pentru obținerea de contracte cu compania petrolieră de stat Petrobras. Conform actului acuzării, el ar fi beneficiat de suma de 1,02 milioane de reali (aproximativ 275.000 de euro) pentru renovarea fermei, situată la Atibaia, în statul Sao Paulo. Apărarea argumentează că ferma nu este pe numele fostului președinte, dar judecătorul anticorupție Sergio Moro afirmă că dispune de elemente care dovedesc că el este proprietarul de facto. „Dovezile indică faptul că fostul președinte se comporta ca proprietar al fermei”, a explicat acuzarea.

În afară de Lula, alte 12 persoane au fost inculpate, între care Marcelo Odebrecht, fost președinte al companiei cu același nume, care execută din 2015 o pedeapsă de aproape 20 ani de închisoare.

La 13 iulie, judecătorul Moro l-a condamnat pe Lula la 9 ani și șase luni de închisoare într-un caz similar vizând de asemenea firma de construcții BTP OAS. Fostul președinte (2003-2010) este acuzat în special că a primit ca mită un triplex într-o stațiune balneară.

În vârstă de 71 de ani, Lula, care rămâne în libertate așteptând judecarea în apel, neagă toate acuzațiile aduse și susține că este victima unui complot ce vizează să-l împiedice să candideze la alegerile prezidențiale din 2018.

El va fi interogat de judecătorul Moro pe 13 septembrie în cadrul unei alte proceduri judiciare. Înainte de a compărea, Lula va începe pe 17 august un turneu în 28 de orașe din nord-estul Braziliei, regiune defavorizată și bastion electoral al stângii.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.