Venezuela, în plin război civil. SUA avertizează!

Share:

Statele Unite au profunde îngrijorări cu privire la încarcerarea de către guvernul venezuelean a doi lideri ai opoziției și cer eliberarea necondiționată a deținuților și restabilirea democrației în statul sud-american, a precizat marți Departamentul american de Stat, citat de Reuters.

„Solicităm eliberarea lor imediată”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Heather Nauert, referindu-se la liderii opoziției Leopoldo Lopez și Antonio Ledezma.

Agenți ai serviciilor de informații din Venezuela, Sebin, au arestat marți dimineața doi dintre principalii opozanți, Leopoldo Lopez și Antonio Ledezma, care erau deja consemnați la domiciliu, au anunțat familiile acestora, adăugând că președintele Nicolas Maduro este responsabil de soarta lor, relatează AFP și Reuters.

‘Tocmai l-au luat pe Leopoldo de acasă. Nu știm unde se află, nici unde l-au dus’, a scris pe Twitter soția lui Lopez, Lilian Tintori. Copiii lui Ledezma, Victor și Vanessa, au anunțat de asemenea pe Twitter că serviciile de informații l-au ridicat pe tatăl lor. Ambii lideri de opoziție au cerut în ultimele zile venezuelenilor să se alăture protestelor împotriva lui Maduro în legătură cu crearea Adunării Constituante care a fost aleasă duminică. Scrutinul a fost boicotat de opoziție și a fost criticat în întreaga lume ca un atac la adresa libertăților democratice.

’12:27 dimineața: momentul în care dictatura îl răpește pe Leopoldo de acasă’, a scris pe Twitter Lilian Tintori, soția lui Leopoldo Lopez. Ea a inclus un link către o înregistrare video în care pare să fie soțul ei, condus spre un vehicul inscripționat cu sigla Sebin, serviciile de informații venezuelene.

Lopez a fost plasat în arest la domiciliu în luna iulie, după trei ani de închisoare pentru rolul său în protestele de stradă antiguvernamentale din 2014. Eliberarea sa a fost considerată de importanță majoră în încercarea de deblocare a crizei politice din țară. Avocatul lui Lopez, Juan Gutierrez, a scris pe Twitter că ‘nu există nicio justificare legală de a reveni asupra măsurii de arest la domiciliu.’

Ledezma a fost condamnat la arest la domiciliu în 2015, după ce a fost închis pe baza unor acuzații privind implicarea sa într-o lovitură de stat împotriva președintelui Maduro.

SUA au impus luni sancțiuni juridice și financiare, fără precedent, împotriva președintelui venezuelean Nicolas Maduro, pe care îl califică drept „dictator”, ca ripostă la alegerile de duminică, marcate de violențe sângeroase, pentru Adunarea Constituantă.

SUA au luat de mai mult timp atitudine în favoarea opoziției venezuelene și au impus săptămâna trecută sancțiuni împotriva a 13 foști și actuali responsabili guvernamentali de la Caracas. Departamentul de Stat a ordonat, de asemenea, joi familiilor diplomaților săi să părăsească Venezuela.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.