Mircea Lucescu, prezentat vineri de turci

0

Tehnicianul Mircea Lucescu este noul selecţioner al Turciei, el urmând să semneze un contract pe doi ani, cu opţiune pentru încă unul. Lucescu va fi prezentat oficial vineri, a anunţat Federaţia Turcă de Fotbal (TFF).

Mircea Lucescu este noul selecţioner al Turciei. „Nu pot să spun că este vorba de o provocare. Este o reîntoarcere acolo unde am avut succes și unde am fost extrem de iubit, și apreciat. Au trecut 13 ani de când am plecat din Turcia. An de an cei din fotbalul turcesc și-au dorit să mă întorc. Acum mi s-a făcut o ofertă care nu putea să fie refuzată. Am șansa să conduc o echipă națională în ultimii ani ai carierei mele. Cei din Federația Turcă au insistat, au făcut presiuni și au reușit. Am încercat să-mi iau o pauză, dar a fost imposibil. După 40 de ani n-am avut niciodată o pauză de un an, de aceea am luat hotărârea să revin pe teren”, a spus Lucescu pentru DolceSport la plecarea din România în această dimineață.

Întrebat cât de greu va fi să treacă de la o echipă de club la o primă reprezentativă, Lucescu a declarat: „Mă obligă să gândesc, mă obligă să-mi revizuiesc absolut toate metodele pentru că de data asta nu se mai pune problema antrenprii. Este vorba de a selecționa și de a pregăti echipa în cele 3-4 zile pe care le avem la dispoziție. E nevoie de o înțelegere deosebită, serioasă și aprofundată asupra adversarilor”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.