Rectificarea bugetară va fi pozitivă!

0

Rectificarea bugetară va avea loc în luna septembrie, iar autoritățile speră că aceasta va fi pozitivă, a declarat Ionuț Mișa, ministrul Finanțelor Publice.

„Rectificarea bugetară va fi în luna septembrie. Am făcut o evaluare după primele șase luni, am stabilit și am discutat cu ordonatorii de credite, cu 65 de ordonatorii de credite am purtat deja discuții. Discuțiile au fost mult mai aplecate și mai punctuale de această dată, în sensul că am dorit să știm la nivelul fiecărui minister pentru ce se solicită noi suplimentări de sume sau către ce destinații merg alocațiile bugetare”, a spus Mișa.

Potrivit acestuia, execuția după primele șase luni a evidențiat că în cazul unor ministere aceasta este foarte slabă.

„S-a văzut execuția după primele 6 luni, s-a constatat în cazul unor ministere că execuția este foarte slabă. Am discutat cu colegii noștri să vedem care sunt măsurile pe care ar vrea să le implementeze pentru a avea o execuție mai bună și pentru a ne asigura că au capacitatea de a cheltui până la finele anului banii care vor veni prin rectificarea bugetară, pentru că altfel ne vom confrunta cu situația că banii vor sta la nivelul unui ordonator de credite în cont în detrimentul altui ordonator care chiar are nevoie de ei, chiar poate să-i investească, să-i bage în economie, să genereze noi locuri de muncă, contracte pentru agenții economici și o dezvoltare economică mai bună. Un ban care intră în economie indiscutabil că e mai bun decât unul care stă în bugetul unei instituții”, a explicat ministrul finanțelor, notează Agerpres.

El a precizat că speră ca rectificarea să fie una pozitivă și că „va sta cu ochii” pe Agenția Națională de Administrare Fiscală.

„Noi sperăm că va fi o rectificare pozitivă și sunt cu ochii pe colegii mei de la ANAF și m-am implicat personal în multe activități acolo”, a mai arătat ministrul Finanțelor.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.