Militar român, rănit în Afganistan!

0

Un militar român a fost rănit în mână în Afganistan, într-un schimb de focuri cu insurgenţii, informează Ministerul Apărării, care transmite că militarul a primit îngrijiri medicale, iar viaţa nu îi este pusă în pericol.

Militar român rănit în Afganistan. „O echipă de militari români care executau, sâmbătă, 5 august, misiuni de patrulă de transport şi escortă a unei echipe a coaliţiei de instruire a forţelor de securitate Afgană (SFAAT- Security Force Advisory and Assistance Team) în Camp JRAC (Join Regional Afghan Center-Centrul Regional de Instruire a Militarilor Afgani), de lângă Kandahar, au fost nevoiţi să răspundă cu foc, în jurul orei 9.35, ora României, la atacul unor insurgenţi în ţinuta poliţiei afgane”, anunţă MApN.

În urma schimbului de focuri, un insurgent a fost omorât, iar altul a fost rănit, iar un militar român a fost rănit uşor la antebraţ. Militarului român i s-au acordat primele îngrijiri medicale la locul incidentului, ulterior fiind transportat la cea mai apropiată unitate spitalicească, starea lui este bună, iar rana nu-i pune viaţa în pericol, potrivit ministerului.

În acest moment militarul s-a reîntors în cadrul subunităţii alături de colegii săi.

Militarii români fac parte din Batalionul de Infanterie şi Protecţie a Forţei din Iaşi, denumiţi şi Lupii Negri, fiind desfăşuraţi în Afganistan începând cu luna februarie.

În anul 2017, Armata României participă la misiunea NATO Resolute Support Mission din Afganistan cu 626 de militari, alţi aproximativ 300 fiind desfăşuraţi în operaţii sub comandă/mandat NATO, UE, ONU şi OSCE.

În timpul misiunilor externe, 28 de militari şi-au pierdut viaţa şi alţi peste 180 au fost răniţi.

Situaţia de securitate în TO Afganistan se menţine instabilă, cele mai multe incidente înregistrându-se în provinciile din estul şi sudul Afganistanului, conform MApN.

Forţele NATO care asigură securitatea bazelor militare şi a centrelor importante ale ţării rămân ţinte permanente ale unor posibile atacuri ale insurgenţilor.

România continuă să îşi menţină angajamentele în Teatrul de operaţii Afganistan în cadrul misiunii NATO, RSM. Efortul principal rămâne concentrat pe asigurarea protecţiei forţei în Baza Militară Kandahar, concomitent cu participarea la instruirea, consilierea şi asistenţa forţelor de securitate afgane din comandamentele regionale Nord şi Sud.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.