Sindicatele din penitenciare cer demisia ministrul Toader
Sindicaliştii din penitenciare se consideră discriminaţi pentru că sunt singurii care nu beneficiază de creşterea salarială de 15% decisă de Guvern şi acuză lipsa de implicare a ministrului Justiţiei Tudorel Toader, căruia îi cer demisia, solicitare pe care o vor face chiar la întâlnirea cu acesta, în 8 august.
Guvernul a adoptat, vineri, o OUG prin care se majorează cu 10% salariul brut al poliţiştilor din MAI şi din structurile din subordine şi cu 15% salariile personalului civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, cu excepţia personalului civil din Ministerul Apărării Naţionale şi instituţiile aflate în subordinea sa, care au beneficiat deja de majorări.