Canicula a făcut cinci victime

0

Este a treia zi de caniculă cu temperaturi extreme şi disconfort termic accentuat. Cinci oameni au murit în ultimele zile. Sute de persoane au avut de suferit şi au cerut ajutorul medicilor. Doi bărbati au căzut din picioare vineri, pe câmp. Alte două victime sunt la Galaţi şi Vaslui. A murit şi un tânăr de 28 de ani, fără adăpost, din Iaşi. Se afla în gară, când i s-a făcut rău şi nu a mai putut fi salvat. Din zona cea mai fierbinte a ţării, din Craiova.

Atmosfera este extrem de încinsă, înăbuşitoare chiar. Suntem aici în a treia zi cu maxime care depăşesc 40 de grade, la umbră. În oraşe, la nivelul asfaltului, sunt chiar şi peste 50 de grade Celsius.

Aerul este irespirabil şi la căderea nopţii. Termometrele nu coboară sub 30 de grade.

Serviciul de Ambulanţă primeşte tot mai multe apeluri de urgenţă.

În Capitală, în intervalul orar 8:00 – 12:00, 283 de persoane au sunat la Serviciul Ambulanţă Bucureşti – Ilfov, a precizat, pentru Agerpres, managerul SABIF, Alis Grasu.

Au fost tratate s-au tratat 8 lipotimii şi 6 sincope – persoanele şi-au pierdut starea de conştienţă pentru scurt timp.

Medicii recomandă populaţiei să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11.00-18.00, să consume apă la fiecare 15-20 de minute, fără a aştepta să apară senzaţia de sete şi să facă duşuri călduţe de câteva ori pe zi.

Medicii mai spun că, atunci când ieșim din casă, trebuie să purtăm haine lejere, să ne acoperim capul şi să ne hidratăm.

În judeţele Dolj şi Mehedinţi, duminică, este cod roșu de caniculă. Aproximativ trei sferturi din ţară, inclusiv Bucureștiul, este sub cod portocaliu de căldură extremă, iar judeţele din nord sunt sub cod galben de temperaturi ridicate.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.