Marele câștigător la TCA Awards 2017

Serialul „The Handmaid’s Tale”, realizat de platforma de streaming Hulu pe baza volumului omonim scris de romanciera canadiană Margaret Atwood, a câștigat două premii, inclusiv trofeul suprem – „programul TV al anului” – la cea de-a 33-a ediție a galei anuale Television Critics Association Awards, organizată sâmbătă seară în Beverly Hills, informează site-ul publicației americane The Hollywood Reporter.

The Handmaid’s Tale„, ce prezintă un univers distopic, cu Elisabeth Moss în rolul principal, s-a impus și la categoria „cel mai bun serial dramatic”. Acestea au fost primele nominalizări — și victorii — obținute de platforma Hulu la TCA Awards.

La categoria „cel mai bun serial de comedie” s-a impus producția de televiziune „Atlanta„, realizată de FX. Actorul Donald Glover, protagonistul acestui serial, a fost premiat la categoria „cea mai bună interpretare dintr-o comedie”.

Serialul „This Is Us„, produs și difuzat de NBC, a fost recompensat la categoria „cel mai bun program nou”.

Big Little Lies„, o producție HBO, a triumfat la categoria „realizări deosebite în lungmetraj, miniserie și producție specială TV”.

Ken Burns a fost recompensat cu un trofeu special — Career Achievement Award — iar serialul „Seinfeld”, produs de NBC, a primit Heritage Award.

Premiile TCA sunt atribuite pe baza voturilor exprimate de criticii de televiziune din Statele Unite.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.