„Adoptă o pictură!”, la a doua ediție
Complexul Muzeal de Patrimoniu Cultural Nord-Dobrogean (CMPCND) a anunțat deschiderea celei de-a II-a ediții a proiectului unic în România ‘Adoptă o pictură!’ prin care lucrări de artă aparținând patrimoniului național sunt restaurate.
La fel ca în prima campanie, anunțul privind proiectul ‘Adoptă o pictură!’ a fost făcut public pe o rețea de socializare. Dacă anul trecut, în luna mai, inițiatorii au anunțat că este nevoie de peste 40.000 de lei pentru restaurarea a 14 picturi, anul acesta ei au nevoie de peste 94.000 de lei pentru restaurarea a 24 de lucrări, informează Agerpres.
‘Am considerat că este bine să avem un număr mai mare de lucrări pentru ca eventualii donatori să aibă o paletă mai largă de opțiuni. Întârzierea demarării celei de-a II-a ediții a proiectului a fost cauzată de evaluarea cu dificultate a lucrărilor, pentru unele dintre ele fiind necesară prezența întregii echipe la Tulcea, în contextul în care unele nu pot părăsi instituția muzeală’, a declarat pentru AGERPRES șeful CMPCND, Paul Tocanie.
Printre lucrările incluse în cea de-a II-a ediție a proiectului ‘Adoptă o pictură’ se află ‘Car cu boi’ de Nicolae Grigorescu, ‘Spate de femeie’ de Nicolae Tonitza, ‘Balcic’ de Victor Brauner, ‘Străjerii’ de Ion Theodorescu Sion și ‘Curse de cai în Dobrogea’ de Iosif Iser.
‘Sezonul de ‘adopții’ din acest an se va încheia pe data de 30 septembrie’, a precizat directorul CMPCND.
Tocanie și-a exprimat speranța ca lucrările de restaurare să înceapă în toamna acestui an și să se încheie până în luna mai a anului viitor, atunci când se dorește organizarea vernisajului expoziției care va cuprinde lucrările restaurate.
