Foștii șefi de stat vor primi câte două case!
Surpriză de proporții pentru Klaus Iohannis! Președintele poate primi, la finalul mandatului, două case din partea statului: una în care să locuiască, alta pentru amenajarea biroului. Înaintea lui Klaus Iohannis, însă, beneficiază de aceste prevederi ale noii legi foștii șefi de stat. Traian Băsescu va mai primi o casă pe lângă cea în care locuiește, iar Emil Constantinescu s-a mutat într-o altă locuință de la stat pentru că cea pe care a primit-o este în renovare.
Preşedintele Klaus Iohannis poate primi la finalul mandatului două reşedinţe din partea statului. Potrivit unei ordonanţe de urgenta publicata deja în Monitorul Oficial, foştii presedinti ai Romaniei vor primi un spaţiu pe post de locuinţă şi un alt spaţiu pentru organizarea cabinetului de lucru. Ambele cu destinaţia de reşedinţă.
Potrivit aceleiaşi ordonanţe, timp de 12 luni în care se fac reparaţii capitale la casa pe care RA-APPS i-o atribuie la încheierea mandatului, fostul presedinte al Romaniei poate locui în altă casă de la stat, de cel mult 200 de mp.
În acest moment, de noua lege profită foștii președinți Traian Băsescu și Emil Constantinescu. Acesta din urmă tocmai s-a mutat pentru că statul îi renovează casa pe care i-a dat-o la sfârșit de mandat.
Traian Băsescu trebuie să mai primească un spațiu, în afară ce casa în care locuiește, pentru că nu are birou.