Trump avertizează dur Coreea de Nord

0

Preşedintele american Donald Trump a promis marţi ”focul” Coreei de Nord, în cazul în care aceasta continuă să ameninţe Statele Unite, pe fondul dezvoltării arsenalului nuclear nord-coreean, relatează AFP.

Donald Trump, ameninţări fără precedent cu războiul. „Coreea de Nord ar face mai bine să nu profereze ameninţări la adresa Statelor Unite”, a declarat Trump de la clubul său de golf de la Bedminster (New Jersey), unde se află în concediu.

„Ele (ameninţările) se vor lovi de foc şi furie”, a adăugat el, promiţând o reacţie de o amploare „pe care lumea n-a mai văzut-o până acum”.

Regimul de la Phenian a dat asigurări luni că înăsprirea sensibilă a sancţiunilor ONU nu-l va împiedica să-şi dezvolte arsenalul nuclear, ameninţând Statele Unite că le vor „face să plătească preţul crimei lor (…) de o mie de ori”.

La iniţiativa Washingtonului, Consiliul de Securitate al ONU a impus Coreei de Nord sancţiuni care ar putea să o coste un miliarde de dolari dn veniturile anuale, restrângând totodată schimburi economice cruciale cu China, principalul ei aliat şi partener economic.

Secretarul de Stat american Rex Tillerson a exclus o întoarcere rapidă la dialog cu Phenianul, apreciind că noul rând de sancţiuni demonstrează că lumea şi-a pierdut răbdarea în faţa ambiţiilor nucleare ale regimului stalinist.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.