Deputații ne-au costat 46 de milioane de lei în 2017!

Camera inferioară a Parlamentului a cheltuit cu deputaţii peste 46 de milioane de lei în primele şase luni ale acestui an.

Datele publicate pe site-ul Camerei au arătat că deputaţii au cheltuit din ianuarie până în iunie 46.267.850 de lei.

Cheltuielile cele mai mari s-au înregistrat în luna iunie, acestea fiind peste 8,3 milioane de lei, iar cele mai mici, în ianuarie, acestea cifrându-se la peste 6 milioane de lei.

Astfel, în ianuarie, Camera Deputaţilor a cheltuit cu aleşii 6.335.655 de lei, în februarie – 7.297.751 de lei, în martie – 7.902.397 de lei, în aprilie – 8.060.130 de lei, în mai – 8.302.420 de lei, iar în iunie – 8.369.497 de lei.

Aceste cheltuieli reprezintă veniturile, diurna pentru deplasarea la Palatul Parlamentului şi în circumscripţiile electorale, cazarea, transportul, telefonia mobilă, salariile personalului angajat în cadrul birourilor parlamentare, bunuri şi servicii tot pentru birourile parlamentare şi deplasările în străinătate.

În primele şase luni ale anului, deputaţii au avut venituri totale de 11.101.800 de lei.

Pentru diurna de deplasare a aleşilor la Palatul Parlamentului şi în circumscripţiile electorale, Camera Deputaţilor a alocat din ianuarie până în iunie 3.558.786 de lei, pentru cazare – 7.401.410 de lei, pentru transport – 5.443.940 de lei, iar pentru telefonia mobilă – 59.444 de lei.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.