Elicopter militar, prăbuşit în Yemen. Patru morţi!

Patru militari ai Emiratelor Arabe Unite au murit în urma prăbuşirii unui elicopter în Yemen.

Patru militari din Emiratele Arabe Unite au murit după ce elicopterul lor s-a prăbuşit în timpul unei misiuni de rutină în Yemen, conform agenţiei de ştiri WAM, citată de Reuters.

Aceştia se aflau în misiune în guvernoratul Shabwa din Yemen, unde elicopterul lor a întâmpinat probleme tehnice, ce au dus la o aterizare de urgenţă, conform WAM.

Emiratele Arabe Unite fac parte din Coaliţia saudită formată în 2015 pentru a lupta împotriva grupului houthi, aliat al Iranului, ce controlează nordul Yemenului şi capitala Sanaa, în cadrul unui război ce a dus la uciderea a peste 10.000 de persoane şi a strămutat alte peste trei milioane.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.