Halep, în semifinale la Toronto

0

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, s-a calificat, sâmbătă, în semifinalele turneului WTA de la Toronto, dotat cu premii totale de 2.434.389 dolari, după ce a învins-o pe Caroline Garcia (Franța), cu 6-4, 6-2.

Halep, deținătoarea titlului la Rogers Cup, s-a impus destul de ușor, într-o oră și 11 minute, informeaza Agerpres.

Garcia a început cu dreptul setul secund, dar apoi Halep a preluat inițiativa, a făcut un break pentru 2-1, după două duble greșeli ale franțuzoaicei, iar apoi scorul a luat proporții, 5-1. Garcia a redus din diferență (5-2), dar Simona a încheiat conturile cu 6-2, în ciuda a doua duble greșeli consecutive în ultimul ghem.

Halep și-a asigurat un cec de 122.190 dolari și 350 de puncte WTA, iar în penultimul act va juca, tot sâmbătă, cu ucraineanca Elina Svitolina. Svitolina (22 ani, 5 WTA) a întrecut-o pe spaniola Garbine Muguruza (23 ani, 4 WTA), cu 4-6, 6-4, 6-3, din care primul set s-a jucat vineri, meciul fiind întrerupt de ploaie.

Simona Halep conduce cu 3-1 în meciurile cu Svitolina, pe care a învins-o în 2013, la Sofia, cu 6-1, 6-1, în 2014, în Fed Cup, la Budapesta, cu 6-3, 7-5, și anul acesta, în sferturi la Roland Garros, cu 3-6, 7-6 (6), 6-0. Singurul succes al ucrainencei a fost în finala turneului de la Roma, în primăvară, cu 6-4, 5-7, 1-6, după ce Simona s-a accidentat în setul al doilea.

În 2016 la Rogers Cup (turneu găzduit atunci de Montreal), Halep a învins-o în finală pe americanca Madison Keys, cu 7-6 (2), 6-3, iar în 2015 (ediție desfășurată la Toronto) a abandonat în finala cu Belinda Bencic, la scorul de 7-6 (5), 6-7 (4), 3-0 pentru elvețiancă.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.