Grapini sare în apărarea persoanelor cu dizabilități intelectuale severe
OUG nr. 60/2017 este ordonanța care a pus pe jar întreg spectrul organizațiilor care lucrează cu persoane cu dizabilități intelectuale, pentru că abrogă, în opinia reprezentanților acestora, facilităţile create pentru unităţile protejate, adică autorităţile şi instituţiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care au cel puţin 50 de angajaţi. Acestea trebuie, conform Ordonanței, să angajeze persoane cu handicap, într-un procent de cel puţin 4% din numărul total de angajaţi. Începând cu 1 septembrie 2017, pentru neîndeplinirea acestei obligaţii, entităţile vor plăti lunar la bugetul de stat o sumă egală cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap. Mai concret, obligaţiile de plată către bugetul de stat ale angajatorilor se dublează, de la începutul toamnei, plus că se elimină total dreptul acestora de a opta pentru achiziţionarea produselor şi serviciilor de la unităţile protejate autorizate.
Conform datelor statistice publicate de către Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi la 31.12.2016, din numărul total de 115.931 persoane cu dizabilitate mintală sunt angajate 838, ceea ce reprezintă un procent de 0,72%.
Susținător recunoscut al drepturilor persoanelor cu dizabilități, europarlamentarul PPU-sl, Maria Grapini, a reacționat, recent, la pericolul iminent ca unitățile protejate, adică exact cele care se constituie în angajatori pentru această categorie specială de persoane, să ajungă în impas.
“Voi susține, public, necesitatea apărării unităților protejate! Sunt organizații care încearcă, într-o societate total neprietenoasă cu persoanele cu dizabilități, cum este societatea românească, să facă ceva concret, să le plătească salarii, să-i integreze, să nu-i lase de izbeliște! Nu le putem pune în pericol exact pe ele! Dimpotrivă, decidenții politici ar trebui să le susțină și încurajeze, pentru că fac ceea ce Guvernele nu sunt în stare! Militez pentru drepturile persoanelor cu dizabilități intelectuale severe, care nu s-ar fi putut angaja nicăieri altundeva, dacă nu existau unitățile protejate!“, a declarat Maria Grapini.
Europarlamentarul PPU-sl, Maria Grapini, consideră că măsura prezentată drept salvatoare, prin aplicarea OUG nr. 60/2017 pentru stimularea angajării persoanelor cu handicap, este discutabilă și cere o consultare publică generală, cu toate entitățile implicate în gestionarea acestui domeniu dificil, neadaptat cerințelor europene de mai mult de zece ani!