Directorii Tel Drum, urmăriți penal!

0

DNA a început urmărirea penală împotriva firmei Tel Drum, a directorilor ei, precum şi împotriva altor firme şi reprezentanţi într-un dosar de fraude legate de obţinerea de fonduri europene.

Procurorii DNA au dispus efectuarea urmăririi penale față de următorii suspecți

– S.C. TEL DRUM SA, persoana juridică

– PITIȘ PETRE și VIȘAN MIRCEA, reprezentanți ai S.C. TEL DRUM SA,

toți pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene

– S.C. WFA IMPEX SRL, persoana juridică

– ION FLORIAN, reprezentant al persoanei juridice WFA IMPEX SRL,

– NEDA FLOREA, reprezentant al S.C. TEL DRUM SA,

toți pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

La data de 16 mai 2017 a fost înregistrată sesizarea Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor cu privire la suspiciuni privind activitatea unor firme, care, în cursul anului 2016, ar fi folosit o schemă de obținere ilicită de fonduri europene prin supraevaluarea prețului unor utilaje.

Pe baza actelor procedurale desfășurate de procurori până în acest moment, a rezultat că există date și probe care conturează următoarea stare de fapt, așa cum este descrisă în ordonanța de efectuare în continuare a urmăririi penale:

În cursul lunii iulie 2015, Ministerul Fondurilor Europene a admis la contractare un proiect propus de societatea comercială TEL DRUM SA în cadrul programului „Creșterea Competitivității Economice”, finanțat din fonduri europene. În cadrul proiectului TEL DRUM SA urma să achiziționeze o „stație mobilă de mixturi asfaltice pentru creșterea competitivității economice a SC TEL DRUM SA”.

În urma depunerii cererii de rambursare în luna februarie 2016, beneficiarul TEL DRUM SA a primit din fonduri europene, suma de 4.170.462,5 lei, sumă apropiată de valoarea maximă eligibilă în cadrul proiectului, nerambursabilă.
A rezultat că, în cadrul proiectului prin care a primit finanțare din bani europeni, TEL DRUM SA, prin reprezentanții săi Vișan Mircea și Petre Pitiș și cu ajutorul persoanei juridice WFA Impex SRL și a lui Neda Florea și Ion Florian, a simulat procedura prin care a achiziționat stația mobilă de preparare mixturi asfaltice.

Ca urmare a procedurii de achiziție, a reieșit că ofertantul câștigător este firma WFA IMPEX SRL. În realitate, această firmă are o relație de afiliere cu TEL DRUM, ea fiind doar interpusă între furnizorul utilajului și beneficiarul TEL DRUM cu unicul scop de a majora artificial prețul de achiziție a utilajului și, pe cale de consecință, de a majora suma nerambursabilă obținută de TEL DRUM SA. Mai mult, TEL DRUM SA a purtat negocieri directe cu furnizorul, inclusiv în ceea ce privește oferta pe care furnizorul urma să o facă firmei WFA Impex SRL și a oferit firmei câștigătoare SC WFA Impex SRL, informații privind procedura de atribuire a contractului de furnizare a bunului, înainte de publicarea anunțului pe site-ul www.fonduri-ue.ro.

Concret, la data de 9 februarie 2016, beneficiarul TEL DRUM SA a depus cererea finală de rambursare care conținea date inexacte cu privire la respectarea regulilor privind achizițiile publice și cu privire la conformitatea utilajului cu obiectivele proiectului (având în vedere că utilajului livrat îi lipseau unele componente ce fuseseră menționate expres în planul de afaceri și în obiectivul general al proiectului). De asemenea, beneficiarul proiectului TEL DRUM SA a folosit, cu rea-credință, documente și declarații false, inexacte și incomplete, respectiv declarațiile privind inexistența conflictului de interese, deși exista o relație personală între Pitiș Petre, Neda Florea și Ion Florian și o relație de afiliere între TEL DRUM SA și WFA Impex SRL, documentele privind procedura de achiziție a utilajului care a fost simulată atât în ceea ce privește respectarea regulilor de derulare cât și în ceea ce privește desemnarea ofertantului câștigător și a prețului.
În consecință, pe nedrept, societatea comercială TEL DRUM SA a obținut suma de 4.170.462,50 lei reprezentând cheltuiala eligibilă nerambursabilă din fonduri europene.

Suspecților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile 307 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu pot, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Petre Pitiș, directorul societății Tel Drum, și Florea Neda, fost director al aceleași societăți, s-au prezentat vineri la sediul Direcției Naționale Anticorupție pentru a fi audiați de procurori într-un dosar în care se investighează fapte de corupție, anunţă Agerpres.

Petre Pitiş, directorul general al societăţii Tel Drum, a declarat vineri la ieşirea de la DNA, unde a fost audiat în legătură cu utilizarea ilegală de fonduri europene pentru achiziţionarea unei instalaţii, că a fost anunţat că s-a început umrărirea penală, că este vorba despre „un denunţ făcut aiurea”, iar întrebat dacă este interfaţa lui Liviu Dragnea, a exclamat: „M-aţi înnebunit cu personajul ăsta!”.

„Am fost anunţat că s-a început urmărirea penală. Din punctul meu de vedere este o eroare. Este vorba de un denunţ făcut aiurea. A inceput o anchetă, aveţi răbdare”, a declarat Petre Pitiş, potrivit News.ro.

Întrebat dacă el ste interfaţa lui Liviu Dragnea, Pitiş a negat.

„M-aţi înnebunit cu personajul ăsta! Îl cunosc că-i din judeţ, am jucat cu el fotbal în liceu când eram elev în clasa a XI a”, a explicat directorul Tel Drum.

În ceea ce priveşte participarea la licitaţii el a susţinut că din 70-80 de participări, câştigă la 20.

„La licitaţii, în medie, avem 70-80 participări pe an şi câştigăm 20. E normal, ca la toate firmele din ţară, n-avem succese deosebite”, a afirmat Petre Pitiş.

„Este vorba despre un proiect privind instalaţia de asfaltare. Se presupune că firma de la care Tel Drum a cumpărat-o cu 12 milioane de lei a fost achiziţionată cu 8 milioane de o altă firmă. Faptele s-au petrecut în 2015”, a declarat avocatul Corbeanca

Conform avocatului, Florea Neda nu a dat declaraţii şi i s-a pus sechestru pe bunuri.

„El era atunci director adjunct al Tel Drum. DNA susţine că ar fi fost un aranjament şi că de ce nu a cumpărat instalaţia Tel Drum direct de la producător. Dar producătorul nu a participat la licitaţie. Nu avea de unde să cumpere”, a susţinut el.

Întrebat dacă există numele lui Liviu Dragnea în dosar, el a spus: „Nu ştiu să apară în dosar numele lui Liviu Dragnea”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.