Incendiu cumplit în zona Gării Basarab!
Un incendiu a izbucnit, vineri după-amiază, în zona Gării Basarab, un vagon dezafectat arzând în totalitate, pompierii afirmând că există posibilitatea propagării focului, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov.
Vagonul arde în totalitate, acesta aflându-se pe şine, în zona Gării Basarab. La faţa locului acţionează trei autospeciale de stingere. Reprezentanţii CFR Infrastructură au afirmat, pentru MEDIAFAX, că, la 14.45, au fost avizaţi pompierii militari, care intervin.
Momentan, nu se ştie cauza izbucnirii acestui incendiu.„Circulaţia feroviară nu este afectată”, arată sursa citată.