Orban critică dur Guvernul Tudose

0

Președintele Partidului Național Liberal (PNL), Ludovic Orban, a declarat duminică într-o conferință de presă susținută la Botoșani că investițiile private au scăzut cu peste 12% în primele șase luni ale anului față de aceeași perioadă din 2016, iar „dinamica este negativă în continuare”.

„Este normal ca oamenii să nu mai investească în această țară în care guvernul schimbă de la o zi la alta, de la o săptămână la alta politicile fiscal-bugetare, inventând noi și noi biruri care sunt puse în spinarea celor merituoși, în spinarea celor care creează bogăție, creează prosperitate, creează profit și asigură dezvoltarea societății”, a afirmat Orban.

Pe de altă parte, el a susținut că și investițiile publice sunt la cel mai scăzut nivel din ultimii zece ani.

Totodată, el a atras atenția asupra deficitului comercial al României. „Dezechilibrul, deficitul balanței comerciale a crescut cu 30% într-un an de zile. Este cea mai mare creștere care există într-un interval de timp comparat. De ce a crescut deficitul comercial? Pe de o parte, pentru că nu au crescut exporturile, datorită lipsei de competitivitate a economiei românești, iar pe de altă parte, pentru că a crescut artificial puterea de cumpărare”, a adăugat Orban.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.