Victimele mineriadei vor despăgubiri uriașe

0

Se apropie cu pasi rapizi „camera preliminara” in procesul anului 2017, iar victimele vor daune pentru traumele psihice prin care au trecut. O femeie sechestrată in timpul Mineriadei, care atunci avea 16 ani, cere in instanta despagubiri de 300.000 de euro, transmite România TV.

„Eu eram pe strada cu matusa mea, faceam cumparaturi nestiind ce se intampla la Universitate. Un grup de vreo 10-11 mineri s-au apropiat si ne-au luat la bataie. Ne-a bagat intr-un compartiment pe amandoua si acolo am avut o surpriza ca un miner sa traga de mine. In unitatea magurele am stat, acolo am stat 2 saptamani eu”, povestea una din victime.

Dintre cele 315 persoane chemate şi audiate ca părţi vătămate pentru întâmplările din timpul Mineriadei, aproape 300 au anunţat procurorii că vor despăgubiri materiale. Acestea s-au constituit părţi civile şi au solicitat diverse sume.

Oficial, în urma evenimentelor sângeroase din 13-15 iunie 1990 cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa iar alte peste o mie au fost rănite. În opinia procurorilor militari, care se ocupă de dosarul redeschis, răspunzători pentru ce s-a întâmplat la Mineriadă sunt Ion Iliescu, împreună cu Miron Cozma, Petre Roman, Virgil Măgureanu, Gelu-Voican Voiculescu, Victor Atanasie Stănculescu şi alţi foşti lideri de la aceea vreme. Aceştia sunt acuzaţi că ar fi încercat reprimarea violentă a manifestaţiilor din 13-15 iunie 1990.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.