Programul Galei HOP de la Costinești

0

Spectacolul „Obsesii – vino, vezi, nu spune nimănui” de Claudiu Sfirschi-Lăudat, inspirat de scrierile Margaritei Karapanou, în regia grecului Yannis Paraskevopoulos, cu Cerasela Iosifescu, va fi prezentat pe 4 septembrie, în prima zi a Galei HOP de la Costinești, informează UNITER.

În ultima zi a Galei — 7 septembrie, de la ora 18,00, Andreea Bănică, Norbert Boda, Nicole Burlacu, Alexandru Chindriș, Robert Danci, Blanca Doba, Radu Dogaru, Denisse Moise, Alexandru Popa, Dan Pughineanu, Irina Sibef, Cosmin Stănilă, Maria Teișanu și Eric Țuțuianu — 14 tineri proaspăt absolvenți ai Facultății de Teatru și Televiziune din cadrul Universității „Babeș Bolyai” Cluj-Napoca — vorbesc despre sexul frumos în misterioasa lui varietate în spectacolul „O femeie” după Péter Esterházy, sub aripa regizorală a Andreei Gavriliu, informează Agerpres.

Cea de-a XX-a ediție a Galei Tânărului Actor — HOP se va desfășura în perioada 4 — 7 septembrie, la Costinești.

Gala Tânărului Actor — HOP este un program cultural de interes național, cu desfășurare anuală. Scopul Galei este promovarea și lansarea tinerilor absolvenți din învățământul superior artistic, de stat și particular.

Prima ediție a avut loc în anul 1998 sub direcția regizorului Cornel Todea.

Gala se desfășoară sub forma unui concurs deschis tuturor absolvenților facultăților de teatru din București și din țară (ultimele 5 promoții).

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.