Liberalii se așteaptă la o rectificare negativă

0

Florin Cîţu, senator PNL, susţine că viitoarea rectificare bugetară trebuie să fie negativă, având în vedere cheltuielile peste încasări ale statului, iar o eventuală rectificare bugetară ar necesita o comisie de anchetă în Parlament şi ar fi şi dovada că PSD foloseşte instituţii ale statului, precum ANAF şi INS, „în interes de partid”.

„Execuţia bugetară pentru primele 6 luni arată venituri şi cheltuieli sub cele programate. Deficitul bugetar de 3 ori mai mare decât cel pentru perioada similară din anul precedent. În aceste condiţii, rectificarea bugetară anunţată pentru septembrie TREBUIE să fie negativă – reduceri de cheltuieli şi de venituri”, afirmă senatorul PNL, potrivit News.ro.

El spune că, dacă Executivul nu va face o rectificare negativă, PSD nu va putea să se opună unei comisii de anchetă în Parlament, pentru a se afla motivele rectificării pozitive.

„Există opinia Curţii de Conturi (care din punctul meu de vedere s-a antepronunţat, aşa cum arătat în feburuarie) pentru rectificarea bugetară din 2016 care spune clar că în aceste condiţii rectificarea bugetară trebuie să fie negativă!!! O rectificare bugetară pozitivă combinată cu refuzul lui Dragnea pentru o comisie de anchetă pe acest subiect reprezintă încă o dovadă că PSD foloseşte instituţiile statului, ANAF, Curtea de Conturi, INS, CNP, ASF, CCR, etc, în interes de partid şi împotriva opoziţiei politice, a sectorului privat şi a cetetanilor care se opun agresiunii PSD împotriva României”, a mai spus Cîţu.

Senatorul mai spune că execuţia bugetară de până acum arată „de ce Dragnea şi PSD sunt disperaţi să facă rost de bani”. „De aici apare creşterea TVA în 2019 (era programată o scădere la 18%), furtul banilor destinaţi pilonului ÎI de pensii şi vor mai urmă taxe pentru sistemul de asigurări şi financiar-bancar în general. Nu mai este un secret că vom avea mai multe taxe şi mai mari. Rămâne să aflăm doar cât de mari şi cât de multe”, susţine liberalul.

Vicepremierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la Neptun, referindu-se la rectificarea bugetară, că până pe 5 septembrie va exista proiecţia bugetului pe 2018, iar în jurul datei de 20 septembrie va fi gata rectificarea bugetară.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.