Europarlamentarul Maria Grapini, invitat special la Congresul Mondial al Eminescologilor!
În perioada 4-5 septembrie, la Chișinău, se desfășoară un eveniment reper pentru cultura românească, devenit importantă tradiție, organizat de Asociația Națională a Oamenilor de Creație din Moldova, sub distinsul patronaj al academicianului Mihai Cimpoi: ediția a VI-a a Congresului Mondial al Eminescologilor.
Congresul reunește oameni de cultură și artă, poeți, scriitori, iubitori ai poetului nepereche, din întreaga lume.
Invitat special al acestei ediții este europarlamentarul PPU-sl, Maria Grapini, om recunoscut pentru implicarea în proiecte importante și evenimente culturale, menite să țină vie memoria lui Mihai Eminescu. Umanista Maria Grapini s-a implicat, de 27 de ani, în diverse acțiuni, legate fie de dezvoltarea relațiilor comerciale și economice, fie de sprijin în înființarea unor asociații profesionale, dar și în susținerea acțiunilor culturale organizate de Republica Moldova la Bruxelles precum și promovarea continuă a elevilor talentați din țara vecină.
Europarlamentarul PPU-sl, Maria Grapini, va prezenta, la Chișinău, o comunicare numită „Receptarea operei și personalității lui Eminescu în Europa”.
„Sunt onorată de invitația adresată de către președintele Congresului Mondial al Eminescologilor, academicianul Mihai Cimpoi, voi participa cu cea mai mare bucurie la evenimentele de la Chișinău! Noi, umaniștii, am marcat întotdeauna memoria lui Mihai Eminescu, în Timișoara și în țară, în 15 ianuarie și în 15 iunie, sau în numeroase alte acțiuni culturale, cu o participare importantă a oamenilor de litere, iubitori de poezie, dar mai ales păstrători ai reperelor unice culturale românești!”, a declarat Maria Grapini.
Congresul va începe în ziua de 4 septembrie, ora 10.00, în Sala Azurie a Academiei de Științe a Moldovei.
Președintele Congresului, academicianul Mihai Cimpoi, este om de cultură, critic și istoric literar, eminescolog, redactor literar și eseist basarabean, ales două decenii președinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova. Mihai Cimpoi este autorul unor opere fundamentale, cum ar fi: „O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia” (în mai multe ediții) și „Mihai Eminescu. Dicționar Enciclopedic” – o lucrare monumentală unică. Este inițiatorul proiectului de durată „Congresul Mondial al Eminescologilor”, lansat în 2012 și devenit un punct important pe harta evenimentelor culturale de tradiție pentru românism.