Fetiță de 10 ani, spulberată pe trotuar în Prahova!

0

Accidente grave pe şoselele din România! Un copil de 10 ani a fost lovit de o maşină în judeţul Prahova, iar în judeţul Argeş o maşină a luat foc în urma unui accident între două maşini şi un TIR!

Primul dintre accidente s-a petrecut în comuna Dumbrava din judeţul Prahova. Un autoturism în care se aflau două persoane a ieşit de pe carosabil şi a intrat pe trotuar, lovind astfel o fetiţă de 10 ani. Starea minorei este gravă, ea prezentând mai multe traumatisme şi un picior rupt. A fost solicitat un elicopter SMURD pentru a o transfera la Bucureşti.

Poliţia a deschis o anchetă pentru a afla care au fost circumstanţele exacte ale producerii accidentului.

În cel de-al doilea accident, un TIR şi două autoturisme s-au ciocnit în localitatea Cetăţeni din judeţul Argeş. În urma impactului, o persoană a ajuns la spital, iar traficul este blocat.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.