Deschidere Politic — 30 august 2017
Premierul Tudose nu-și pune salariul pe card!

Primul-ministru Mihai Tudose a declarat, marţi, la România TV, că a avut o experienţă neplăcută cu băncile şi că refuză ca salariul să-i fie pus pe card pentru ca banca să nu beneficieze de comision la fiecare retragere, Tudose afirmând că ”nu-l merită”.

Întrebat de ce nu are niciun cont bancar, Mihai Tudose a răspuns: ”Am refuzat să-mi pun leafa pe card ca să-i dau băncii câte doi ani de câte ori folosesc cardul. Nu vreau să-i dau. Consider că nu-i merită.”

Când i s-a atras atenţia că s-ar putea crede că recentele sale critici la adresa băncilor ar fi expresia unei atitudini subiective, premierul a admis că a existat un episod neplăcut în relaţia cu o bancă.

”Personal, eu am avut nişte experienţe cu băncile. Am avut un cont în bancă cu o sumă minoră, 500 de dolari, şi după doi ani m-a sunat banca să-mi spună nu doar că nu mai am am banii, ci că mai trebuie să mai dau eu 50 de dolari că de fapt comisionul cu care au avut grijă de ei, i-au păzit, i-au dus la toaletă noaptea sau le-au dat să bea apă când le era sete a mâncat fondul şi trebuie să mai aduc şi eu nişte bani de acasă. Din momentul ăsta eu am zis «Iertaţi-mă, dar Terente era copil pe lângă voi! Chiar era băiat bun»”, a relatat Tudose.

El a spus că indiferent de experienţa sa personală, ca prim-ministru este îndreptăţit să pune probleme legate de modul în care băncile îşi prezintă situaţia financiară.

”Atunci a fost poziţia mea ca persoană fizică. Ca prim-ministru, spun aşa: că noi trebuie să facem nişte lucruri în ţara asta. Am vorbit de educaţie, de spitale, de drumuri. Dacă tu îmi spui că eşti bancă, specializată pe profit, lucrezi cu banii noştri ţi spui că n-ai profit? Cred că ai o problemă (…) Iertaţi-mă, dar ajunge! Cu cele 486.000 de miliarde de comisioane, de taxe de şmecher, de taxe că ai trecut prin faţa băncii, că intri în bancă şi apoi mare taxă că poate vrei să ieşi, de taxă întreţinere cont ş.a.m.d.”, a mai spus Tudose.

Primul-ministru Mihai Tudose a exprimat, în mai multe rânduri, dubii legate de exactitatea raportărilor făcute de bănci privind situaţia lor financiară, adăugând că este posibilă chiar avertizarea populaţiei în legătură cu siguranţa depozitelor la băncile care au declarat pierderi ani la rând.

„Discuţia a plecat de la ASF. Eu m-am referit la randamentul personal când am comparat pilonul I cu pilonul II. Şi pilonul I şi pilonul II sunt de stat. Aambele sume sunt pe numele deponentului. Au fost momente si sunt calcule in care pe salariul minim castigul a fost mai mare pe pilonul I”, a subliniat Mihai Tudose.

Premierul a aminitit că managementul companiilor care administrează Pilonul II avea voie la înfiinţare să perceapă o taxă de 2,5%, iar problema e că au continuat să o ia timp de 10 ani. „Au plecat sume importante de acolo. Vorbim de nişte miliarde. Sunt trei variantă în privinţa pilonului II de pensii: să rămână aşa cum sunt, dar să umblăm la comisioane, să dimininuăm cota şi o a treia variantă de opţional. Saptamana viitoare vom avea simularile complete si vom lua o decizie. Romania este stabila si sta bine financiar”, a punctat premierul Mihai Tudose.

Related Articles

Share

About Author

(2) Readers Comments

  1. Cred ca dl Tudose are dreptate… :)) de multe ori te trezesti ca mai trebuie sa vii si cu bani de acasa

  2. Si eu am platit 3 ani, constiincios, pensie privata la fostul ING Asigurari in suma de 3000 lei si am vrut la finele perioadei sa ii scot pentru ca era perfect legal.
    Am primit exact 2710 lei… Diferenta mi-a precizat ING Asigurari ca reprezinta o mie si una de taxe si comisioane de insucces.

    Ca atare, eu am aceleasi suspiciuni legate de administrarea corecta a PIlonului II de catre acesti asa zis asiguratori care nu au grija si nu ii trage nimeni la raspundere daca nu fac PROFIT, ci doare sa-si ia comisioane de insucces.

    Eu propun ca aceste comisioane sa fie date in momentul in care fiecare asigurat si-a primit cota pe care a dat-o in grija, ba chiar un procent de profit.

    Caci traim doar pentru profit. Eu vreau banii mei si profitul aferent.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *